Mihai Trăistariu a șocat-o pe Adela Popescu: ‘Vreau să-mi clonez mama și pisicile’

de: Iulia Statie
23 11. 2021

Mihai Trăistariu a suferit enorm în momentul în care mama lui și-a încheiat socotelile lumești. Acesta își dorește să o revadă pe femeia care i-a dat viață, așa că vrea să recurgă la clonare. Mai mult, artistul speră să nu se oprească aici, ci să recurgă la aceeași metodă și cu pisicile pe care le-a iubit.

Mihai Trăistariu a luat o decizie drastică. Artistul vrea să își cloneze mama

Mihai Trăistariu a explicat că a fost fascinat de clonare, dar și alte subiecte, încă de la o vârstă fragedă. Acesta a fost extrem de apropiat de mama lui, împărtășindu-i orice pasiune. Astfel, el a trecut printr-o durere imensă în momentul în care femeia a decedat după o luptă crâncenă cu ciroza.

„Este adevărat. Mama mea care a decedat a iubit medicina. Tatăl meu a fost pictor. Noi aveam în casă tot felul de resurse datorită mamei, eu citeam.

Mă documentam singur, am început să descopăr lucruri pe care nu le învățam la școală, clonarea, nemurirea, roboții și altele. La școală nășteam râsete. Prin liceu, profesoara de logică ne-a făcut un test de IQ. Eu am avut 147 din 150, nu spun ca să mă laud.

Mi-a zis că sunt diferit, că trebuie să fac lucruri mărețe. Și la muzică am tratat totul ca la olimpiadă. Am citit de clonare. Pe mama am iubit-o foarte mult, semăn cu ea la chip. Ea îmi spunea că sunt prelungirea ei, că sunt ADN-ul ei.

Mi-a zis că sunt bun și ambițios ca ea. Când s-a stins, tocmai după Eurovision am venit acasă și nu am mai găsit-o în viață. Avea ciroză.”, a explicat el la Vorbește lumea.

„Am întrebat-o dacă o pot clona”

Cunoscutul artist a mărturisit că a avut numeroase discuții cu mama lui cu privire la clonare. Ba chiar, femeia care i-a dat viață a fost de acord cu această metodă. Ea s-a asigurat că fiul său o să poată să recurgă la așa ceva în viitor.

„Am avut discuții despre asta, i-am zis să îmi trimită un semn dacă există ceva dincolo. Am întrebat-o dacă o pot clona, mi-a dat acceptul și mi-a oferit mai multe smocuri de păr. Le am acasă.

Momentan nu este posibil, se întâmplă niște lucruri ciudate, organele poate nu o să funcționeze. Eu chiar dacă mi-aș clona mama, o ia de la bebeluș, o să fie mai mică ca mine. Sunt dezbateri pe tema asta, nu știu cât ar fi de adevărat.”, a povestit Mihai Trăistariu.

Mihai Trăistariu vrea să recurgă la clonare și în cazul pisicilor

Artistul este un mare iubitor de pisici, așa că deține mai multe exemplare acasă. Mihai Trăistariu a suferit enorm în momentul în care două dintre animalele sale de companie au murit, așa că s-a decis să le cloneze în momentul în care acest lucru o să fie posibil.

„I-aș explica. I-aș spune să se cloneze la rândul său, poate o să facă ceva mare în gândul său. E neinteresant să rămână doar o ființă clonată. Ea îmi spunea că îi moștenesc de la chip până la fire. A cântat mult.

Când am reușit în carieră, m-am dus acasă și am găsit postere cu mine. Era împlinită prin mine, am suferit crunt în ultimele 2 luni ale ei. Plângeam în fiecare zi, s-a prăpădit cam repede. Îmi era foarte greu.

Din ziua în care a murit nu am mai plâns niciodată, m-am blocat. Eu mai am niște pisici în casă, 8 am avut, 2 au murit. Eu am grijă de ele, am suferit după ele.

Le-am păstrat și lor din blăniță, am zis că nu se știe. Bănuiesc că nu o să fie ieftin, cel puțin la început. Biserica sigur e contra, nu vreau să intru în dezbaterea asta.”, a adăugat artistul.