Este zi de sărbătoare la FCSB. Managerul general al echipei, Mihai Stoica, împlinește 58 de ani. Teodora Stoica a scris pe rețele sociale un mesaj emoționant în care a spus că este foarte fericită pentru că a fost binecuvântată cu „un tată uimitor”.
Mihai Stoica a primit o mulțime de mesaje de felicitare de la jucători, fani și colaboratori, dar cel mai emoționant a fost semnat de fiica lui. Managerul general al FCSB a împlinit 58 de ani.
„Îi mulțumesc lui Dumnezeu în fiecare zi pentru că m-a binecuvântat cu un tată uimitor! 🤍 La mulți ani!”, a postat Teodora, alături de un superb colaj format din câteva cadre sugestive cu cei doi.
Teodora Stoica are 28 de ani și a luptat cu o boală foarte gravă. După ce a aflat că are probleme medicale serioase nu s-a dat bătută și a trecut la un stil de viață sănătos, dar s-a apucat serios și de sport. Acum face parte din lotul național de „înot în ape înghețate”.
„La scurt timp după ce am început facultatea, tatăl meu a intrat la închisoare. A fost o perioadă destul de grea, nu mă așteptam să se întâmple asta, nu mă puteam obișnuit cu ideea. Atunci am descoperit sportul și cât de mult mă ajută”, a povestit Teodora Stoica.
Fiica lui Mihai Stoica a studiat la Institutul European de Design din Barcelona. A plecat în Spania alături de prietenul ei de la acea vreme.
„Am studiat la Institutul European de Design, am terminat Fashion Marketing and Communication. Se făcea și în spaniolă, mi se părea foarte drăguț. În copilărie, mă uitam la telenovele și am învățat spaniola.
Au fost patru ani foarte frumoși, am lucrat acolo și mergeam la plajă aproape zilnic. După ce am terminat, m-am întors în București, iar tata ieșise din închisoare, așa că voiam să recuperez timpul pierdut”, a mai declarat Teodora Stoica.
Fiica lui Mihai Stoica este angajată din 2018 în departamentul de marketing al celor de la FCSB și are un salariu lunar de 4.000 de euro.
Sursa Foto: Facebook