Mihai Şora, reacție de zile mari după ce a fost criticat: „Foame și frică sub cizma nazistă”

de: Claudiu Surmei
08 10. 2019

Mihai Șora a reacționat pe contul personal de Facebook, după ce a fost crititcat că a jucat în clipul lansat de eMag care are ca scop marcarea a 30 de ani de la Revoluție. În postarea sa, filosoful scrie despre primul moment în care i s-a îngrădit libertatea și precizează că urmează să ofere detalii despre România de după război, despre Franța în timpul ocupației naziste și despre Ana Pauker.

Mihai Șora a reacționat pe Facebook după ce a fost criticat că a apărut în clipul eMag

Filosoful și-a început postarea menționând despre primul moment în care a simțit că i-a fost îngrădită libertatea, în copilărie, când mama lui îi înfășura un bandou de bumbac în jurul capului, întrucât considera că are urechile prea mari și dorea să corecteze acest defect. Mihai Șora și-a continuat postarea, precizând că urmează să ofere detalii despre multe alte momente care i-au marcat existența.

„Vom vorbi despre toate, dragii mei. Despre libertățile mici, anodine, și despre Libertatea cu majusculă, despre cea formală și cea autentică. Vom povesti pe îndelete despre vremurile de odinioară, despre Franța din timpul Ocupației naziste, despre România de după război, despre Ana Pauker și Teohari Georgescu. Despre limba franceză…, din pricina căreia am ajuns în podul clădirii din Piața Victoriei, unde, odinioară, era Ministerul de Externe al Republicii Populare Române.

Despre cărți, despre oameni și despre colecția „Biblioteca Pentru Toți“. Și despre emag sau cum s-a brodit ca, la 102 ani, să joc într-un film care nu este doar o reclamă. Despre ce înseamnă o ficțiune și ce înseamnă adevărul istoric. Despre frig, foame și frică sub cizma nazistă și sub cizma bolșevică”, a scris Mihai Șora pe rețeaua de socializare.


Reacția lui Mihai Șora vine după valul de critici din mediul online, apărut după ce filosoful a jucat în clipul lansat de eMag care are ca scop marcarea a 30 de ani de la Revoluție.