Mihai Pascu, primele declarații despre tragedia produsă de fiul său. Tatăl lui Vlad Pascu își joacă ultima carte: ”Este un dezastru pentru noi”
Mihai Pascu revine în atenția publicului cu o apariție de-a dreptul halucinantă. Tatăl lui Vlad Pascu se află sub lumina reflectoarelor din momentul tragediei de la 2 Mai, iar cu fiecare ocazie, acesta a manifestat o atitudine pasivă față de tot ce se întâmplă, inclusiv față de suferința trăită de părinții victimelor fiului său, Roberta și Sebi. După ce a lovit cu motocicleta mai mulți jurnaliști și s-a prezentat la secția de Poliție pentru a respecta măsura controlului judiciar în cele mai ciudate vestimentații, astăzi, Mihai Pascu a ajuns în fața magistraților îmbrăcat la costum, oferind chiar mai multe declarații jurnaliștilor prezenți acolo. Cum încearcă să se scuze omul de afaceri?
Mihai Pascu, schimbare de strategie în fața lumii
Mihai Pascu, tatăl tânărului implicat în tragicul accident din 2 Mai, în care au murit doi tineri, a făcut primele declarații în fața presei în legătură cu acest eveniment tragic. În ciuda regretului manifestat, el refuză să-și asume vina pentru comportamentul fiului său și pune întreaga responsabilitate asupra societății.
Deși până acum îi trata cu indiferență și dispreț pe jurnaliști, astăzi, Mihai Pascu a decis să-și facă auzită părerea despre acest caz, alegând să răspundă la întrebările puse de aceștia. Aflat la Tribunalul unde se discută contestația la măsurile preventive în dosarul deschis de DIICOT împotriva sa și a fostei sale soții, Miruna Pascu, el a dezvăluit că situația familiei lor este dezastruoasă, exprimându-și în același timp regretul pentru tragedia de la 2 Mai.
„Este un dezastru pentru noi toți, nu numai pentru mine. Mă pun de cele mai multe ori și, sigur, nu pot schimba scaunul cu părinții aceia. Am trei copii, știu ce înseamnă asta. Ce pot să vă spun este că acest copil a greșit, a greșit foarte mult”, a declarat Mihai Pascu, pentru prima dată.
Mihai Pascu neagă că i-ar fi lăsat mulți bani pe mână fiului său
El a explicat că atunci când a venit în România, a făcut-o cu scopul de a-și face o lucrare stomatologică la Constanța, iar ceea ce a urmat, nu și-ar fi închipuit niciodată. El a susținut că presiunea asupra familiei lor a fost foarte mare.
În ceea ce privește acuzațiile că i-ar fi pus fiului său mulți bani la dispoziție, Mihai Pascu a negat această afirmație și a declarat că toată lumea vehiculează lucruri care nu sunt adevărate.
Tatăl lui Vlad Pascu a continuat cu explicațiile, susținând că, deși a avut afaceri și firme, acestea nu au fost de succes. Cu toate acestea, el nu a negat că aceste firme au geenrat venituri semnificative, necesare pentru a susține familia. Chiar și așa, Mihai Pascu a ținut să menționeze sub forma unei glume că viața lor nu a fost lipsită de provocări financiare, pe care, în cele din urmă, le-ar fi depășit.
„Nu a avut bani la dispoziție. Toată lumea vehiculează niște lucruri care nu sunt adevărate. Deși o să sune foarte prost, toată lumea se așteaptă să dau răspunsuri de multimilionar și o să fac o glumă: știți ce am fost înainte să fiu milionar? Miliardar! E o glumă.
Nu pot să spun că nu am avut afaceri, că nu am avut niște firme. Sunt zece firme, șase sunt nefuncționale, iar celelalte vreo două au venituri, pentru că n-aș putea să trăiesc fără venituri”, a mai spus Mihai Pascu.
”Am încercat să facem tot ce am putut pentru acest copil”
Mihai Pascu a vorbit deschis despre problemele legate de consumul de droguri, cât și despre provocările cu care se confruntă familia, atrăgând atenția asupra flagelului consumului de droguri printre adolescenți. El susține că, atât el, cât și fosta nevastă au făcut tot ce s-a putut pentru a-și ajuta copilul lor, menționând că situația lor se regăsește în multe familii.
”Fiul meu, noi, părinții, am încercat să facem tot ce am putut pentru acest copil. Nu vă gândiți că în aceeași situație sunt extrem de multe familii. (…) Când eu eram la școală se vindeau în fața școlii gume Turbo și semințe, acum se vând droguri. Este un flagel”, a adăugat Mihai Pascu.
Tatăl criminalului de la 2 Mai a venit cu argumente neașteptate vizavi de muniția deținută ilegal în casă, explicând că printr-un accident nefericit, acestea au fost găsite în casa lui de către organele de poliție.
”Am fost vânător 20 de ani și am uitat cifrul de la un seif în care țineam armele, uitând cifrul de la seif, am încercat de vreo două ori să îl deschid, se afla seiful într-un dressing, foarte bine prins, nu am putut să îl mai deschid și așa l-am lăsat ani de zile, asta vizavi de muniție.
Pentru asta răspund acum, pentru acea muniție care era într-o sacoșă de cârpă și pe care nu am văzut-o atunci când am predat armele, arme pe care le-am predat din cauza faptului că la 5 ani de zile eu trebuia să mă duc să fac acea verificare.
Este un lucru pe care nu numai eu, multă lume, ce pățește? Pățește următorul lucru: după 5 ani uită să se ducă să facă acea verificare, acea verificare pe care nu poți să o faci la 4 ani sau la 4 ani și jumătate, ca drept urmare răspund pentru faptele mele vizavi de această greșeală, poate că e prea puțin spus”, a spus Mihai Pascu.
Ascultă primele declarații făcute de Mihai Pascu: