02 oct. 2020 | 16:06

Mihai Gâdea a recunoscut tot. Prezentatorul acuzat de terorism mediatic a admis știrile false de la Antena 3

Știri generale
Mihai Gâdea a recunoscut tot. Prezentatorul acuzat de terorism mediatic a admis știrile false de la Antena 3
Mihai Gâdea a recunoscut tot. Prezentaorul acuzat de terorism mediatic a admis știrile false de la Antena 3

Joi seară, Mihai Gâdea s-a văzut nevoit să admită, la emisiunea sa, ”Sinteza zilei”, că  „useristul care fură voturi cu sacul” este, de fapt, un membru al „personalului tehnic auxiliar” al Biroului Electoral Sector 1.

Mihai Gâdea a recunoscut tot!

Deși miercuri seara, prezentatorul Mihai Gâdea spunea despre un „comando” USR care fraudase votul la Sectorul 1, comunicatul ce a sosit de la Biroul Electoral S1 l-a făcut pe acesta să admită fake news-ul lansat de Antena 3. Dar nu înainte însă de a-și crea o „plasă de salvare”.

Joi, emisiunea „Sinteza zilei” a debutat seara cu un tir de acuzații. Mihai Gâdea a menționat că „aparatul uriaș de propagandă ar vrea că presa să fie o dactilografa: ”la Sectorul 1 nu s-a întâmplat nimic””, vreme în care, pe burtieră rula mesajul „Avem identitatea celor cu sacul”. De altfel, scopul burtierei era acela de-a atribui Antenei 3, cea care a lansat știrea falsă, limpezirea apelor și nu comunicatului de dezmințire emis de Biroul Electoral al Sectorului 1, prezentând această informație ca parte a unei anchete a realizatorilor emisiunii.

Apoi, Mihai Gâdea a spus despre candidată USR-PLUS, Clotilde Armand, că aceasta s-a contrazis de mai multe ori pe parcursul zilei de joi:

„A avut aceeași postare pe care a corectat-o de cinci ori, nu știe cum să o dreagă. E șocant că reușește să aibă un singur răspuns”. După aceea, Mihai Gâdea a schimbat accentul, bătându-i obrazul premierului Ludovic Orban – „Ne-a înjurat pe noi” – că în urmă cu zece ani, postul Antena 3 l-a scăpat de un „linșaj mediatic”, în accidentul de mașină în care a fost implicat liberalul.

Apoi, Mihai Gâdea a prezentat și cine sunt cei care au intrat în camera cu buletinele de vot, fiind însă nevoit să admită că bărbatul pe care l-a acuzat miercuri seară că a „furat voturi cu sacul” este un membru al personalului auxiliar.

Mihai Gâdea a recunoscut tot!

Mihai Gâdea a recunoscut tot!

Dorina Rusu, despre „Sinteza zilei”: „Terorism mediatic”

Astfel, postul Antena 3 a fost amendat de Consiliul Național al Audiovizualului cu suma de 15.000 pentru edițiile „Sinteza zilei” în care au fost invitate Gabriela Firea și Dana Budeanu. Această sancțiune a fost propusă de membrul CNA, Radu Herjeu, fiind însă mai blândă decât sancțiunea propusă de colega lui, Dorina Rusu, care a dorit ca Antena 3 să ia o amendă de 200.000 de lei.

„Mie mi se pare că tot ce s-a întâmplat în emisiunile discutate astăzi au fost în sensul denigrării unui candidat. E o campanie coordonată între cele două posturi (n.r. Antena 3 și România TV) și mi se pare că emisiunile sunt coordonate la nivel politic. Cred că toate poveștile astea au un scenariu clar și am fost mințiți și pe banii noștri. Am fost mințiți zi de zi pe banii noștri, ai bucureștenilor! Mie mi se pare că ce s-a întâmplat în perioada asta este o lovitură la adresa meseriei de jurnalist. Pot să-l numesc chiar terorism mediatic! Nu este jurnalism în adevăratul sens al cuvântului”, a declarat Dorina Rusu, potrivit paginademedia.

Ca o replică, Mihai Gâdea a anunțat, joi seara:

„Vreau să fac un anunț. Au fost unii, ca la un semn nevăzut, care astăzi s-au apucat să lanseze calomnii, minciuni și o serie întreagă de lucruri care sunt intolerabile în ceea ce privește postul nostru de televiziune. Fac un anunț în această seară că să fie clar pentru toată lumea. Vom intenta procese tuturor celor care au făcut acest lucru, inclusiv acelui membru CNA care și-a permis să folosească cuvinte inacceptabile la adresa postului nostru de televiziune. Nu mai merge așa! Cine are impresia că poate să calomnieze, să mintă, să înjure și așa mai departe, trebuie să plătească pentru asta.”, a declarat Mihai Gâdea.

De menționat este că membrul CNA la care face referire Mihai Gâdea este Dorina Rusu, care a catalogat drept „terorism mediatic” ceea ce se întâmplă în studioul „Sintezei zilei”.