Mihai Bendeac semnează cu PRO TV. Proiectul în care va fi implicat celebrul actor

de: Andrei Simion
15 06. 2023

Informația momentului în mass-media: Mihai Bendeac semnează cu PRO TV, după plecarea cu scandal de la postul de televiziune Antena 1. Află în rândurile de mai jos în ce proiect se va implica actorul. Programul televizat ar urma să apară pe micile ecrane în toamna anului 2023. Iată despre ce este vorba!

Istoria lui Mihai Bendeac la Antena 1

În toamna anului 2022, Mihai Bendeac a plecat de la iUmor. S-a întâmplat în urma unui scandal despre care au apărut diverse informații în spațiul public. La momentul despărțirii actorului de Antena 1, au fost vehiculate numeroase zvonuri. Se pare că vedeta ar fi decis să renunțe la statutul de jurat din cauza unui conflict cu echipa de producție.

Mihai Bendeac a făcut parte din juriul iUmor încă de la debutul pe sticlă al primului sezon al emisiunii. Pe 9 septembrie 2022, Antena 1 a început să difuzeze sezonul 14. Încă de la prima ediție a programului televizat, pe platourile de filmare au avut loc mai multe tensiuni, celebrul actor părăsind show-ul la un moment dat, nervos.

Colegul lui Cheloo de la masa juriului ar fi ieșit, într-o pauză, afară, unde a urmărit un clip cu actorul Mugur Mihăescu, care îi critica pe cei care cred în vaccinul anti-COVID-19 și în pandemie. Vedeta iUmor l-a ironizat pe colegul de breaslă, totul fiind surprins pe camerele de vedere.

Echipa de producție a vrut să difuzeze scena la TV, însă actorul de comedie s-a împotrivit temeinic. În cele din urmă, Antena 1 a făcut public momentul, luând naștere un adevărat conflict. Mihai Bendeac a plecat de la postul TV, și-a închis telefonul mobil și a fost de negăsit. La a doua ediție a emisiunii nu și-a mai făcut apariția.

Mihai Bendeac semnează cu PRO TV

Acum, se pare că Mihai Bendeac a decis să semneze cu un alt post, anume PRO TV. Actorul de comedie a transmis că este pregătit pentru o nouă provocare și că este entuziasmat să facă parte din echipa postului din Pache Protopopescu, unde ar urma să prezinte un nou show de televiziune.

Mihai Bendeac va apărea pe micile ecrane împreună cu prietenul său, Vlad Drăgulin. Noul proiect de televiziune reprezintă o combinație de serial cu sketch-uri de umor și jurați. Cel mai probabil, programul va fi filmat în studiourile din Ștefănești, acolo unde se filmează majoritatea producțiilor PRO TV-ului.

Citește și: În ce relații a rămas Mihai Bendeac cu Delia și Cheloo după plecarea de la iUmor. Reacția vedetei TV EXCLUSIV

Potrivit informațiilor făcute publice în presă, actorul de comedie lucrează deja la scenariile noului show de televiziune și pune cap la cap toate detaliile pentru a reveni în forță pe micile ecrane, în toamnă. Între timp, Mihai Bendeac lucrează și la a doua sa carte, despre care a spus că speră să o lanseze în viitorul apropiat.