Mihaela Tatu, model la 59 de ani. Cum arată vedeta după ce a fost nevoită să renunţe la televiziune. Foto EXCLUSIV

de: Ioana Bucur
18 11. 2022

Mihaela Tatu, model la 59 de ani! Celebra prezentatoare, care a scris o pagină importantă de istorie în televiziunea de la noi din țară, a avut parte, vineri seara, de o experiență memorabilă, iar jurnaliștii redacției Playtech.ro au obținut imegini în exclusivitate de la eveniment. Cum arată vedeta după ce a fost nevoită să se retragă din domeniul ce i-a adus celebritatea.

Mihaela Tatu, model la 59 de ani

Un eveniment monden inedit a pus nume importante din showbiz-ul românesc într-o ipostază complet nouă. Pentru a celebra cele trei decenii de carieră ale designerului Eli Lăslean, Mihaela Tatu a acceptat provocarea de a deveni model, pentru o seară, la vârsta de 59 de ani. Pe podium, alături de prezentatoare, au mai urcat Denise Rifai, Monica Davidescu, Bianca Brad și nu în ultimul rând, Dana Săvuică, prezentatoarea emisiunii EGO Life, cea care a și deschis prezentarea – eveniment.

Personalități de seamă au admirat creațiile și din public, printre ele numărându-se Corina Chiriac și Lavinia Șandru.

Fosta prezentatoare a fost, fără doar și poate, una dintre aparițiile surpriză ale serii. Prezenți la prezentare, jurnaliștii redacției Playtech.ro au obținut imagini în exclusivitate cu modelul Mihaela Tatu. Îmbrăcată într-o rochie de seară spectaculoasă, lungă, cu umerii goi, vedeta radia de fericire în timp ce defila pe podium.

„Nu mă așteptam să se năruiască tot”

Cu doar câteva zile înainte, vedeta a vorbit despre una dintre cele mai dificile perioade ale vieții sale. O operație suferită la genunchi a aruncat-o în brațele depresiei, o afecțiune cu care a fost nevoită să se lupte, vindecarea, pentru ea, venind din yoga și dezvoltarea spirituală.

„Atunci am avut și depresie. Nu mă așteptam să se năruiască tot. Dintr-odată n-am mai putut să fac nimic. Ăla a fost momentul în care am început să mă gândesc că ajunge. Prea am trăit ca o fântână arteziană, în afara mea. Dar asta după ce am trecut prin depresie. Atunci m-am apucat de yoga și am dus-o așa din 2006 până în 2011.”, a mărturisit Mihaela Tatu la podcast-ul lui Mihai Morar.

De fapt, retragerea ei din televiziune a fost consecința directă a problemelor de sănătate pe care le eavea. La acea vreme, fosta moderatoare TV a fost nevoită să se zbată pentru a avea grijă de familia sa, inclusiv de mama sa care era bolnavă.