Mihaela Borcea, mesaj tranșant în miez de noapte. ”Nu mai am încredere în nimeni!”
Mihaela Borcea și-a surprins fanii cu un mesaj acid postat pe rețelele de socializare chiar în miez de noaptea. Ce a transmis fosta soție a lui Cristi Borcea în mediul online?
Mihaela Borcea, mesaj tranșant în mediul online
Se pare că cineva a supărat-o tare pe Mihaela Borcea. Nu se știe ce s-a întâmplat, dar aceasta a decis să trateze situația cu un mesaj mai acid. Oare să vină o schimbare uriașă în viața fostei soții a actualului partener al Valentinei Pelinel? Să fie vorba de cel lângă care și-a găsit liniștea după ce s-a despărțit de tatăl copiilor săi? Totuși…e clar că dorește o altă perspectivă, vrea să fie mai nepăsătoare, să nu mai pună la suflet ca până acum și că nu se mai întristeze atât din cauza persoanelor care pleacă din viața ei, pentru că totul are un scop.
Mihaela Borcea a primit o nouă lecție valoroasă de la viață, pentru că și-a dat seama că cine te place va rămâne indiferent de orice lângă tine, iar cine nu este menit să te acompanieze….este bine-venit să plece. „Nu mai am așteptări de la nimeni, nu mă mai supăr când cineva pleacă din viața mea, nu îmi mai fac nervi când cineva nu vrea să vorbească cu mine, cine mă vrea, știe unde mă găsește”, a fost mesajul Mihaelei Borcea.
Declarație de dragoste pentru iubitul său
„Te iubesc oriunde, oricând, oricum. Nu e nevoie să îţi mai scriu, să îţi mai spun. Îţi arăt asta prin fiecare gest, prin fiecare mişcare, prin fiecare atingere. Am vrut doar atât: să te găsesc iubitul meu, să te iubesc, să mă iubești!! Îţi mulţumesc că-mi eşti alături la bine şi la greu’ îţi mulţumesc pentru Noi’ – cea mai puternică galaxie din câte există!’. Te iubesc!”
Mihaela Borcea