Michael Jordan, omul care a ajutat Nike să ajungă la stele. Filmul care arată cum au ajuns pantofii AIR Jordan să se vândă cu peste un milion de dolari – VIDEO

de: Sorin Barbu
30 03. 2023

Michael Jordan este cunoscut în America drept omul care transformă în aur tot ce atinge. Așa s-a întâmplat și cu pantofii sport de la Nike, dar și cu alte echipamente sport de la această firmă. Compania americană vinde anual, sub brandul AIR Jordan, produse de peste patru miliarde de dolari. Toată această poveste de succes a atras atenția producătorilor de film de la Hollywood care vor lansa curând o peliculă despre acest parteneriat fabulos, care are mai bine de 35 de ani. Celebrii actori americani Ben Affleck, Matt Damon și Viola Davis sunt personajele principale.

Michael Jordan, sportivul care a ajutat Nike să-și doboare rivalii

AIR Jordan este o brand faimos în toată lumea nu doar în Statele Unite ale Americii. Jurnaliștii spun că acest nume este atât de puternic încât o pereche de pantofi sport, apărută pe piață în anul 1984, s-a vândut la o licitație cu 1.400.000 de dolari. Conducătorii Nike au avut inspirația să producă această linie specială ajutați de Michael Jordan și de imaginea legendarului jucător de baschet, care a inspirat generații întregi.

Compania americană are venituri anuale de aproape 29 de miliarde de dolari. Aproape 3,5 miliarde sunt de la AIR Jordan. Dar cum a început toată povestea? Istoria va fi spusă chiar și într-un film care este așteptat cu sufletul la gură de fanii sportului și a cărui lansare este programată pe 5 aprilie. În această peliculă apar celebrii actori Ben Affleck și Matt Damon. Este o producție care arată cum a ajuns Nike o forță uriașă în acest domeniu.

Matt Damon joacă în filmul „Air” rolul lui Sonny Vaccaro, un personaj destul de controversat din industria marketingului. El a a insistat să se semneze contractul cu cel care avea să devină cel mai important jucător din istoria bachetului. Povestea începe în anul 1984, când Jordan era un începător. Se știa despre el doar că fusese refuzat în echipa liceului pentru că a fost considerat prea scund și că succesul obținut, în anul 1982, cu echipa Universității din Carolina de Nord era considerat mai mult un episod norocos.

Sonny Vaccaro dădea bani antrenorilor ca să-și convingă jucătorii să poarte echipamentul. El a fost cel care a vrut să parieze tot bugetul de marketing pe Michael Jordan, iar insistența lui a fost contestată inclusiv de colegii de la serviciu. În prima fază, Phil Knight, fondatorul Nike, interpretat de Ben Affleck, nu a vrut să-i plătească 250.000 de dolari jucătorului de baschet. Și a strâmbat din nas și când a auzit numele AIR Jordan, o marcă pe care acum o știu și cei mici.

Cum a semnat Michael Jordan contractul cu Nike

„Sunt salvatorul Nike”, spunea într-un interviu Sonny Vaccaro, ajuns acum la venerabila vârstă de 82 de ani. Și poate că are dreptate. Numai că această operațiune l-a costat foarte mult. Când s-a întâlnit cu Jordan acesta i-a spus că vrea un Mercedes sport de culoarea roșie. Vaccaro i-a arătat două mașinuțe de jucărie și i-a promis că dacă va semna contractul își va putea cumpăra mai multe. Ai spune că acest gest simbolic, bine țintit, a fost momentul decisiv.

Doar că în ecuație a apărut mama jucătorului care a avut o inspirație extraordinară și a cerut un sfert din toate vânzările pe care Nike le va face cu ajutorului băiatului ei. Iar solicitarea ei a fost acceptată! Ea a fost cea care și-a convins băiatul să renunțe la firma de echipament pe care o avea. Tânărul Michael Jordan purta pantofi Converse pe teren, iar în afara lui prefera hainele de la Adidas.

Mama lui Jordan, Deloris, nu avea un rol foarte important în pelicula „Air”, dar lucrurile s-au schimbat după ce fostul jucător a dezvăluit cum au stat lucrurile. „Nimic din toate acestea nu s-ar fi întâmplat fără mama mea”, i-a transmis lui Ben Affleck. Tot el a insistat ca rolul mamei lui să fie interpretat de actrița Viola Davis, câștigătoare a unui premiu Oscar.

În primul an, AIR Jordan a adus vânzări uriașe care au depășit 120 de milioane de dolari. Vorbim aici de anul 1985, notează jurnaliștii de la The Sun.

Michael Jordan a câștigat de șase ori titlul în NBA și fost desemnat de cinci ori cel mai bun jucător din campionat, dar a fost de șase ori și MVP-ul finalei.

Michael Jordan are o avere de peste 2,6 miliarde de dolari, deși jurnaliștii americani susțin că a pierdut jumătate de miliard în perioda pandemiei. În anul 2021 a câștigat 150 de milioane de dolari doar de la compania Nike.