Metrorex ar putea intra în insolvență. Sindicaliștii nu renunță la spațiile comerciale și au declarat război Ministerului Transporturilor
Una din cele mai păguboase companii de stat ale momentului, pare să fie Metrorex. Operatorul metroului bucureştean este într-o situație delicată în acest moment. Ministrul Transporturilor nu vrea să facă nicio concesie în acest caz, declarând că există doar două variante de redresare.
Metrorex în pragul insolvenței, din inconștiența unora
Operatorul metroului din București, compania de stat Metrorex, este în pragul insolvenței. Sau cel puțin asta declară acum Ministrul Transporturilor. După protestul spontan de vineri, când toată capitala a fost blocată, au început să iasă la iveală lucruri care de altfel era cunoscute, dar nu vorbea nimeni despre ele.
Unul din subiectele protestului sindicaliștilor Metrorex a fost decizia lui Cătălin Drulă de a desființa spațiile comerciale din stațiile de metrou. Conform Ministrului Drulă, Metrorex se află acum în postura de companie în pragul insolvenței tocmai datorită inconștienței unora. În frunte cu liderul de sindicat și managementul companiei, spune Drulă, salariile Metrorex s-au dublat în ultimii cinci ani.
”Nu s-a redus salariul, nu a fost nimeni indisponibilizat, nu este un conflict de muncă, ci unul de tip „cartel”, pentru că ne-am atins de imperiul subteran al lui Rădoi, de acele spații comerciale. Cheltuielile salariale în ultimii ani s-au triplat. De la 300 de milioane au ajuns la 900 de milioane de lei.
Am vorbit cu unii angajaţi. În an de pandemie nu se aştepta nimeni să aibă această creştere. Această creştere poate fi eventual acordată eşalonat. Mai există varianta reducerii de personal, sau compania, varianta cea mai neplăcută, va intra în insolvenţă. Nu cred că-şi doreşte nimeni asta, dar este o variantă.”, a declarat Drulă.
Ion Rădoi, fost deputat PSD, capul răutăților la Metrorex
În spatele acestei afaceri bănoase stă chiar șeful de sindicat Ion Rădoi. Informațiile spun că de ani buni, prin intermediul unei firme deținute de Sindicatul Metrorex, toți banii care veneau din chiriile spațiilor comerciale, ajungeau la acesta.
Ba mai mult de-atât, Ion Rădoi fusese și deputat PSD și deținea și conducerea Sindicatului Metrorex în același timp. Nimeni nu s-a sesizat, sau mai bine zis nimeni nu a făcut nimic. Inclusiv Florin Cîțu a decis să critice acțiunile sindicaliștilor și a liderului acestora.
”Un fost deputat PSD, care vede că îi dispar sinecurile, face un protest ilegal. Despre asta este acțiunea ilegală care a blocat metroul în această dimineață. Din punctul meu de vedere, nimeni nu este mai presus de lege.
Asta i-am transmis domnului ministru și trebuie să ia măsuri. Bucureștenii nu trebuie să sufere pentru că un fost deputat pesedist își pierde sinecuri. Am transmis același mesaj domnului ministru Bode,”, a scris premierul Florin Cîțu vineri.
Sindicaliștii nu renunță la spațiile comerciale
Pe lângă salariile mari, cuprinse între 6.000 și 13.000 de lei, se mai adaugă și sporurile în procent de 20% din salariul de bază. Aceste cheltuieli plus multe altele au dus la pierderi masive. De exemplu, în 2018 Metrorex avea pierderi de peste 95 de milioane de lei și venituri de 1,73 miliarde de lei în 2018.
Noul scandal, plecat de la decizia ministrului Drulă de a desființa spațiile comerciale, nu este la prima sa iterație. În urmă cu doi ani, în 2019, s-a mai vehiculat această idee dar s-a renunțat, poate în urma unor presiuni din partea sindicaliștilor Metrorex. Cătălin Drulă a vorbit despre acest aspect, fiind convins că este vorba de un șantaj al sindicaliștilor.
”E un șantaj. E un obiect de ordine publică. „Ori faceți ca noi și ne lăsați imperiul subteran din care ne tragem bani, ori oprim transportul”. Sub șantajul ăsta au stat mulți miniștrii ai Transporturilor.”, a mai declarat Cătălin Drulă.