Metoda „scurgerii” pentru a uda plantele din seră. Ce truc genial a descoperit un grădinar

de: Sabina Anastasia
11 07. 2022

Pe timp de caniculă, temperaturile ridicate pot determina plantele să pară mai lipsite de viață. Fie că vă ocupați de plante de grădină sau de plante la o scară industrială, în seră, ele trebuie să aibă parte mereu de suficientă apă. Cu toții ne dorim, însă, să economisim bani și timp, atunci când putem. Iată cele mai bune sfaturi oferite de un grădinar pentru a uda plantele. Află cum uzi plantele din seră cu ajutorul metodei „scurgerii”.

La ce trebuie să fii atent când cultivi plante în seră

Oricine se ocupă serios de cultivarea plantelor se va fi gândit la un moment dat să construiască sau să cumpere o seră. Desigur, există costuri semnificative. Atât financiare, cât și fizice. Însă utilizarea unei sere pentru a cultiva plante are o mulțime de beneficii.

Printre acestea se numără monitorizarea mai bună a temperaturii, a umidității și monitorizarea distribuției apei în mediul în care trăiesc plantele. Totuși, ca majoritatea lucrurilor, serele au nevoie de întreținere. Este important să vă verificați periodic sera pentru a vă asigura că aceasta oferă condițiile potrivite pentru ca plantele dumneavoastră să înflorească.

Când vine vorba despre îngrijirea unei sere, fiecare grădinar trebuie să fie atent la o serie de factori importanți. O seră face grădinăritul mai ușor, dar întreținerea unei sere în sine nu este ușoară.

Liniile și furtunurile de udare trebuie să fie verificate la fiecare câteva luni. Furtunurile se înfundă adesea sau apar fisuri, astfel încât trebuie înlocuite sau desfundate. Pentru a scăpa de murdăria din furtunuri, apa trebuie să fie rulată la presiune maximă fără capac. Pe măsură ce veți parcurge acest articol, veți afla metoda corectă de a uda plantele de seră.

Sistemul de ventilație instalat într-o seră trebuie verificat frecvent pentru a se asigura că nu prezintă defecțiuni.

Cum uzi plantele din seră cu metoda „scurgerii”

Furtunuri cu scurgeri, rezervoare de imersie sau bidoane de apă, toate acestea au un rol foarte important atunci când vine vorba despre îngrijirea plantelor din seră. Există, însă, un truc descoperit de un grădinar din Marea Britanie care ajută cultivatorii să economisească bani. Sunt unele plante care nu au nevoie de apă sau îngrijire, însă nu vorbim despre ele astăzi.

Dimineața, în interiorul serei este ud. Este momentul cel mai potrivit pentru a uda plantele cu frunze cenușii și cu frunze de pâslă, cum ar fi lavanda. Frunzele lor sunt predispuse la putrefacție. Prin urmare, este esențial să le permitem să se usuce rapid la soare.

Din cauza riscului de infecții fungice, mulți cultivatori de plante aromatice nu udă deloc frunzele, ci folosesc un sistem de „inundare și scurgere” sau metoda „scurgere”. Practic, grădinarii lasă întreaga podea a serei, până la jumătatea ghivecelor plantelor, plină de apă. Apoi, trag ștecherul și astfel apa se scurge.

De ce este importantă o astfel de baie de apă? Fiindcă ea nu rehidratează doar compostul uscat. Pe măsură ce apa se scurge, aerul – crucial pentru o înrădăcinare sănătoasă – este atras prin compost, ceea ce determină dezvoltarea mai rapidă a plantei, potrivit The Telegraph.