Cei certați cu legea, care încearcă să se îmbogățească rapid păcălind alți oameni, au pus la cale o nouă escrocherie. Metoda împrietenirii este noua escrocherie din România. Cum pierd bătrânii banii strânşi cu greu.
Un bătrân din Bacău a rămas fără 8.000 de lei după ce a fost păcălit de niște escroci prin această nouă schemă, cunoscută și ca metoda „împrietenirii”.
Metoda împrietenirii se bazează pe vulnerabilitatea victimelor, în general persoane în vârstă și singure.
Astfel, tinerii escroci profită de starea acestor persoane în vârstă și reușesc, prin mai multe modalități, să le intre acestora pe sub piele, împrietenindu-se cu aceștia și câștigându-le încrederea.
Asta s-a întâmplat și cu bătrânul din județul Bacău. Acesta, în vârstă de 78 de ani, a fost păcălit de doi tineri de 19 și 20 de ani.
Cei doi escroci i-au comunicat bătrânului că a câștigat un premiu mare, însă pentru a intra în posesia lui, trebuie să plătească nu mai puțin de opt mii de lei.
Crezându-i buni prieteni de-ai săi, bătrânul le-a dat banii celor doi tineri așteptând cu nerăbdare premiul.
Într-un final, după o îndelungă așteptare, bătrânul a realizat ce i s-a întâmplat, că a fost înșelat, astfel că s-a adresat poliției. Într-un final, poliția i-a descoperit pe făptași, care din fericire nu cheltuiseră banii bătrânului. Astfel presoana în vârstă și-a recuperat întreaga sumă de bani.
Poliția Română trage astfel un semnal de alarmă cu privire la aceste situații și îi îndeamnă pe cei vulnerabili să nu mai creadă în astfel de împrieteniri fictive, atunci când sunt abordați de străinii pe stradă.
Cei doi tineri escroci riscă acum o pedeapsă cu închisoarea după ce l-au păcălit pe bătrânul din Bacău.
Fiecare dintre escroci riscă o predeapsă de până la 3 ani de închisoare după ce i-au spus bărbatului că a câștigat un premiu, dar pentru ca să intre în posesia lui trebuie să plătească 8000 de lei.
„Inducerea în eroare a unei persoane prin prezentarea ca adevărată a unei fapte mincinoase sau ca mincinoasă a unei fapte adevărate, în scopul de a obţine pentru sine sau pentru altul un folos patrimonial injust şi dacă s-a pricinuit o pagubă, se pedepseşte cu închisoarea de la 6 luni la 3 ani”, arată Codul Penal.