Metoda 20/10 pentru curățenia casei. Multe gospodine o folosesc

de: Bișinicu Andreea
02 03. 2022

Când vine vorba de a face curățenie generală în casă, fiecare gospodină are propriul set de reguli privind ce soluții de curățare utilizează, din ce cameră începe să facă ordine, ce trucuri pune în aplicare și multe alte lucruri. Iată cum sună metoda 20/10, tehnica adorată de toate gospodinele din România.

Cea mai eficientă metodă de a face curat în casă

Deși poate părea dificilă, metoda 20/10 pune accent pe prioritizarea celor mai murdare zone ale locuinței și împărțirea sarcinilor de curățenie.

De asemenea, gospodinele recomandă să îți aloci câteva zile pentru fiecare zonă și să cumperi un aspirator performant, de preferat cu apă, care să fie extrem de eficient în curățarea tuturor suprafețelor de călcat: parchet, gresie, mochetă, covoare, etc.

Metoda 20/10 a fost inventată de Rachel Hoffman, o renumită scriitoare de cărți despre curățare și stil de viață. Numele tehnicii de curățenie propusă de autoare explică faptul că, pentru a fi eficient, este indicat să îți îndeplinești îndatoririle casnice timp de 20 de minute și să te odihnești preț de 10 minute.

Deși trudesc la fel de mult, iar locuința rămâne la fel de curată, gospodinele care au încercat această tehnică spun că sunt extrem de mulțumite de rezultate, dat fiind faptul că nu se mai simt la fel de obosite. Consideră că odihna de 10 minute la fiecare 20 de minute este o idee foarte bună.

De altfel, iată câteva dintre trucurile geniale pe care gospodinele le pun în aplicare în fiecare săptămână. Pentru început, este recomandat să realizezi o fotografie înainte și după în fiecare cameră faci curățenie. Deși pare banal, acest lucru te va motiva să vezi rezultatele satisfăcătoare și să vezi cât de curată este casa.

În ce ordine trebuie să începi curățenia generală

Un alt sfat pe care gospodinele îl dau este să speli vasele imediat după ce ai terminat de mâncat. Cu cât le lași mai mult în chiuvetă, cu atât mai mult te vei lăsa pe tânjeală, iar resturile de mâncare de pe farfurii și oale vor căpăta un miros neplăcut.

De asemenea, gospodinele îți recomandă să începi cu cea mai mare cameră, atunci când faci curățenie generală. Odată ce vei termina de igienizat încăperea, specialistele susțin că satisfacția pe care o vei avea, privind roadele muncii tale, te vor impulsiona să pornești către următoarea zonă ce necesită organizare.

În ceea ce privește ordinea zonelor de curățat, gospodinele sunt de părere că trebuie să începi de sus în jos. După ce elimini pânzele de păianjen și aspiri pereții și lustrele, vei putea trece la ștergerea prafului de pe mobilă.

În continuare, este indicat să dai cu aspiratorul pe canapea, fotolii, scaune, pentru a da jos scame sau firimituri, apoi să treci la aspirarea suprafețelor de călcat, gresie, mochetă, covoare, parchet. La final, nu uita să speli suprafețele de călcat, pentru o igienizare completă.