Meteo pentru weekendul 11-14 noiembrie. Ne apropiem cu pași repezi de weekend, dar din punct de vedere meteo lucrurile nu stau chiar foarte bine. Astăzi au fost emise, cel puțin patru avertizări de Cod Galben pentru mai multe județe, iar în următoarea perioadă ANM anunță o scădere a valorilor termice.
Astăzi, la primele ore ale dimineții ANM a emis avertizări de Cod Galben pentru șase județe din țară. Avertizările au în vedere fenomene meteo de ceaţă care determină scăderea vizibilităţii, local sub 200 m, izolat sub 50 m. Perioada inclusă în aceste avertizări de Cod Galben este valabilă până în jurul orei 13:00, pentru ziua de joi 11 noiembrie. ANM a anunțat și care sunt județele unde ceața va fi predominantă astăzi, după cum urmează:
Pentru următoarele trei zile, începând de mâine, ANM anunță fenomene meteo și valori maxime cuprinse între 8 și 9 grade, în timp ce minimele vor ajunge la 1-2 grade, în Banat. Zona Crișanei va avea valori termice maxime cuprinse între 8 și 9 grade, minimele înregistrând aceleași valori.
În Transilvania, conform datelor meteo de weekend, temperaturile maxime vor fi cuprinse între 9 și 10 grade, iar minimele între 6 și -3 grade. Nordul țării va înregistra în acest weekend, conform datelor meteo, valori termice maxime de 11 grade, iar minimele înregistrate în Maramureș vor ajunge la -1 grad celsius.
Estul teritoriului va avea temperaturi cuprinse între 9 și 11 grade, în perioada 11 – 13 noiembrie, iar minimele în Moldova vor crește de la -2 la 2 grade, conform datelor meteo. În Dobrogea, în sud-estul teritoriului, mîine vor fi 7 grade, iar minimele de 1- 3 grade. Vremea se va încălzi ușor pe 12 și 13 noiembrie, cu medii de 11-12 grade la maxime și 3-5 grade la minime, arată prognozele meteo.
Sudul României va avea valori termice de 11-12 grade în acest weekend, dar cele minime vor fi în continuare scăzute în Muntenia, cuprinse între 0-2 grade, în medie. În Oltenia, pe 11 noiembrie, maximele vor fi în jurul a 7 grade, și minimele de 1-3 grade. Temperaturile maxime vor crește ușor pe 12 și 13 noiembrie, devenind apropiate de normalul termic cu medii de 11-12 grade, dar cele minime se vor menține scăzute, 0-2 grade.
În zona de munte, temperaturile maxime vor crește în intervalul 11 – 12 noiembrie, devenind mai ridicate decât normalul termic al acestei perioade pentru această regiune, cu medii ale maximelor de 8-9 grade și minime în jurul pragului de îngheț.