Meteo octombrie 2020. Cum va fi vremea în această lună: vin ploile și vijeliile

de: Stan Nicu
02 10. 2020

Meteorologii Administrației Naționale de Meteorologie au făcut prognoza meteo pentru întreaga lună octombrie. Potrivit prognozei ANM, vremea va fi anormalăpentru data din calendar. Așadar, meteorologii anunță patru săptămâni călduroase, dar și cu ploi. În prima săptămână va ploua mult în centru şi vestul României.

Prognoza meteo ANM pentru luna octombrie 2020. Meteorologii au vești foarte bune

Potrivit prognozei Administrației Naționalede Meteorologie, veștile sunt foarte bune, astfel că vremea se va menține caldă pe tot parcursul lunii care abioa a început.

Astfel, potrivit prognozei ANM, săptămâna 5-12 octombrie va aduce o temperatura medie a aerului cu valori mai ridicate decât cele normale pentru perioada în care ne aflăm, la nivelul întregii Românii, dar mai ales în regiunile estice şi sud-estice.

Meteorologii au anunțat vreme frumoasă în luna octombrie 2020

În vestul țării va ploua

Cantităţile de precipitaţii estimate pentru această perioadă vor fi excedentare în regiunile vestice, centrale, iar în restul teritoriului vor fi în general apropiate de cele normale ale perioadei, cu o posibilă tendinţă deficitară în sud-estul extrem al țării.

În săptămâna 12-19 octombrie, temperatura medie a aerului va avea valori uşor mai ridicate decât cele normale pentru această perioadă în toate regiunile țării. De asemenea, regimul pluviometric va fi în general apropiat de cele normal pentru acest interval, la nivelul întregii ţări.

Cum va fi vremea în săptămâna 19-26 octombrie

Potrivit meteorologilor ANM, temperaturile medii ale săptămânii vor fi în general apropiate de cele normale, în toate regiunile teritoriului, posibil uşor mai ridicate în zonele sudice. De asemenea, cantităţile de precipitaţii vor fi în general apropiate de mediile specifice acestei perioade. În săptămâna 26 octombrie-2 noiembrie, mediile valorilor termice este posibil să fie uşor mai ridicate decât normalul acestei perioade în cea mai mare parte a României.

Regimul pluviometric va fi în general apropiat de cele normal pentru acest interval în regiunile intracarpatice şi uşor deficitar în restul teritoriului.

2020, cel mai cald an din istorie

Pe de altă parte, meteorologii ANM informează că acest an este anul cel mai călduros din istorie. ”Anul 2020 ar putea să detroneze anul 2016 ca cel mai călduros an începând cu a doua jumătate a secolului al XIX-lea, de când avem observații sistematice la nivel global și putem spune, de asemenea, că acest lucru s-ar putea petrece în condițiile în care în Pacificul Tropical avem o fază negativă, nu pozitivă, ca în cazul anului 2016.

Nu este încă sigur, dar așa cum a pornit anul 2020, în orice caz e fie pe poziția 1, fie pe poziția 2 (…) Încălzirea globală își spune și mai mult cuvântul în 2020, față de anul 2016”, a declarat Roxana Bojariu, meteorolog ANM.