Meteo ANM. Cum va fi vremea de 1 Mai. Zonele unde va fi cod portocaliu

de: Ștefan R. Apostol
29 04. 2022

Meteo ANM. În România ultimelor 24 de ore au avut loc fenomene meteo extreme. De la precipitații abundente, vânt puternic și până la ninsori, toate au avut loc în acest interval. Pentru urmtătoarele 48 de ore ANM anunță menținerea fenomenelor de precipitații și, pe alocuri, vânt puternic. Există șanse ca zăpada să se mai așeze în anumite zone din țară, așa cum s-a întâmplat la Rânca, în județul Gorj ieri și pe parcursul nopții. Directorul ANM, Elena Mateescu, a anunțat cum va fi vremea în acest weekend. A mai anunțat că din punct de vedere meteo, pe 1 mai vremea se va mai ameliora.

Meteo ANM. Cod Galben pentru trei județe astăzi

Deși ne aflăm la final de aprilie, vremea în România este extrem de schimbătoare. Pe parcursul zilei de ieri, și a nopții care a urmat, în mai multe reguni din țară au avut loc fenomene extreme.

În Craiova, de exemplu, vântul puternic a fost resimțit, existând zone unde din cauza acestuia au fost dărâmate acoperișurile unor blocuri de locuințe.

La Rânca, în județul Gorj, după ce au fost temperaturi de peste 20 de grade, ieri a nins abundend. Pe parcursul zilei de ieri s-a depus un stat consistent de zăpadă, determinând autoritățile să pună în funcțiune utilajele de dezăpezire.

În alte zone precipitațiile abundente au inundat străzi, case, și a fost nevoie de intervenția autorităților. Pentru ziua de azi, ANM a emis un nou Cod Galben pentru localități din, cel puțin, trei județe.

Codul face referire la fenomene locale de ceață, care determină scăderea vizibilității sub 200 m, izolat sub 50 m, în următorele zone:

Cod Galben de ceață în Județul Bihor

  • Oradea,
  • Salonta,
  • Săcueni,
  • Sânmartin,
  • Diosig,
  • Oșorhei,
  • Batăr,
  • Ciumeghiu,
  • Nojorid,
  • Sălard

 

Cod Galben de ceață în Județul Giurgiu

  • Bolintin-Vale,
  • Florești-Stoenești,
  • Ulmi,
  • Găiseni,
  • Vânătorii Mici,
  • Ogrezeni,
  • Crevedia Mare,
  • Cosoba

 

Cod Galben de ceață în Județul Dâmbovița

  • Găești,
  • Titu,
  • Potlogi,
  • Cornești,
  • Corbii Mari,
  • Petrești,
  • Văcărești,
  • Cojasca,
  • Lungulețu,
  • Mătăsaru,
  • Gura Șuții

 

Elena Mateescu: „Duminică o să înregistrăm valori de temperaturi în creştere”

Dacă pentru astăzi este în vigoare un nou Cod Galben, directorul ANM Elena Mateescu spune că începând de duminică vremea se va încălzi. Astfel, de 1 mai, valorile termice se vor situa în jurul a 10 și 22 de grade.

„Pe 1 Mai, duminică, vremea este în ameliorare din punctul de vedere al ariei şi cantităților de precipitații chiar şi din punct de vedere termic comparativ cu ziua de azi, vineri şi sâmbăta.

Duminică o să înregistrăm valori de temperaturi în creştere la scara întregii ţări între 10-22 grade Celsius. Ne apropiem de normalul termic al perioadei.”, spune directorul ANM.

Meteo ANM. Cod Portocaliu pentru alte cinci județe

Cât despre ziua de azi și cea de mâine, prgonoza meteo ANM menține o avertizare de Cod Portocaliu pentru alte cinci județe, mai spune Elena Mateescu. Codul are în vizor partea de nord-est a ţării.

„Menționăm Suceava, Botoşani, Iaşi, Neamţ şi Bacău, acolo unde cantitățile de precipitații sunt abundente şi prin cumulare pot depăși 40-70 de litri pe mp. În același timp în Crișana, Transilvania, Maramureș, Moldova şi local în Muntenia vorbim de averse cu caracter torențial care la nivel local pot depăși, de asemenea, cantități de 20-30 de litri pe mp, izolat peste 40 de litri pe mp.

Din punct de vedere termic, astăzi şi în următoarele 2 zile vineri şi sâmbătă vorbim de o vreme mai rece decât în mod obișnuit pentru că maximele la scara întregii ţări se vor situa în general între 10 şi cel mult 19 grade Celsius, astfel încât acestea caracterizează o perioadă mai rece pentru un sfârșit de luna aprilie în ţara noastră.”, spune Elena Mateescu.

Fenomenele extreme din aceste zile se datorează unui ciclon aflat deasupra României, explică pentru Antena 3 Elena Mateescu. Acesta, asociat cu un val de aer rece, a generat aceste fenomene extreme din aceste zile.