Meseriile care vor dispărea din România. Ministerul Muncii a făcut anunțul

de: Sabina Anastasia
28 02. 2024

Cristian Vasilcoiu, secretar de stat în Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale (MMSS), a vorbit într-o conferință despre meseriile care vor dispărea din România. În locul lor, vor apărea altele noi, cum ar fi: aburitor de plută, defectolog, discotecar, aglomeratorist. Până și spiritismul e legal; poate deveni afacere.

Ministerul Muncii ia măsuri pentru adaptarea românilor la noile profesii

În contextul evoluției digitale la care suntem cu toții martori, s-a ridicat problema dispariției unor profesii de pe piața muncii, fenomen care nu mai ia pe nimeni prin surprindere. Se va întâmpla și în România, totul rezumându-se de fapt la o chestiune de timp.

Într-o conferință organizată marți, Cristian Vasilcoiu, secretar de stat în Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale (MMSS), a vorbit despre provocările profesionale cu care ne vom confrunta în viitorul apropiat. Unele meserii vor dispărea, locul lor urmând să fie luat de altele.

Citește și: Meseriile care vor fi cele mai căutate până în 2030. Ce au anunțat specialiștii

Ce meserie clasică va dispărea în curând din România

Ministerul Muncii vrea să pună în practică un sistem francez de reformare profesională, astfel încât oamenii să se poată adapta la noile cerințe de pe piață. În viitorul foarte apropiat, meserii precum cea de mecani, plin de ule și unsoare, vor dispărea din România, potrivit lui Cristian Vasilcoiu.

Locul mecanicului a început deja să fie luat de un angajat cu tabletă care dictează unui robot ce piesă să monteze, în ce loc și alte astfel de detalii. Este necesar, așadar, ca oamenii să se poată califica pentru a practica o meserie mai ușoară și totodată mai bine plătită.

„Să vedem, dintre absolvenţii unui an, câţi îşi găsesc de lucru, în ce domenii”

„La finalul anului 2023, împreună cu Ministerul Educaţiei am reuşit să operaţionalizăm proiectul ReConnect, care presupune interconectarea bazelor de date de absolvenţi de învăţământ atât universitar, cât şi preuniversitar, cu bazele de date ale Agenţiei Naţionale de Ocupare şi Formare Profesională, astfel încât să vedem, dintre absolvenţii unui an, câţi îşi găsesc de lucru, în ce domenii.

Vedem ce alte locuri de muncă se caută pe piaţa forţei de muncă şi pentru care nu există ofertă educaţională, să adaptăm oferta educaţională, dar şi oferta de ocupare, formare şi reformare profesională de skilling up-skilling, astfel încât să încercăm să ne adaptăm la aceste continue schimbări de pe piaţa forţei de muncă”, a declarat Cristian Vasilcoiu.

Ce meserii noi vor apărea: defectolog, discotecar, aglomeratorist

Şeful Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) Dâmboviţa, Marius Lixandru, a dezvăluit recent unele dintre meseriile care vor lua locul celor pe care astăzi le considerăm tradiționale. Aburitorul de plută, defectologul, discotecarul și aglomeratorist vor fi profesii în toată regula.

Aburitorul de plută va fi un operator la instalaţiile de prelucrare a lemnului şi fabricarea hârtiei, defectologul este termenul ce definește un specialist cu ocupaţii intelectuale şi ştiinţifice care are cunoştinţe de înalt nivel în ştiinţe fizice, biologice, sociale şi umane.

Citește și: De ce reușesc unii oameni să audă vocile morților. Descoperirea uimitoare a oamenilor de știință

Spiritismul este 100% legal, poate fi idee de business

Un discotecar se va ocupa, în viitor, de gestionarea registrelor de preţuri de achiziţie, de evidența restituirii cărților dintr-o bibliotecă sau arhiivă, de clasarea și arhivarea documentelor. Cât despre aglomeratorist, acesta va supraveghea instalaţii şi agregate fixe, linii de montare şi producţie.

Trebuie precizat, de asemenea, că în România, la ora actuală, spiritismul se poate transforma într-o reală afacere. Dacă în urmă cu câțiva ani era privit drept o pasiune, astăzi este o profesie legală, potrivit explicațiilor oferite de șeful ITM Dâmboviţa, Marius Lixandru.