Meseria neștiută pe care o are Andi Moisescu. Puțini oameni știau asta despre vedeta Pro TV

de: Năstase Mirabela
29 05. 2022

Andi Moisescu are o meserie secretă și puțini oameni știau asta despre vedeta de la Pro TV. Juratul de la „Românii au talent” a vorbit despre ceea ce iubește încă din liceu, însă abia la în ultimii ani a început să practice frecvent. Cu toate acestea, Andi Moisescu a mărturisit că nu va renunța la televiziune, întrucât cele două se completează perfect împreună.

Meseria neștiută pe care o are Andi Moisescu

Andi Moisescu este pasionat de muzica electronică încă din liceu, însă acest hobby a devenit mult mai mult cu timpul. Vedeta de la Pro TV a declarat, în exclusivitate pentru Ego.ro, că a devenit un soi de profesor pentru copiii pasionați de muzica electronică, cărora încearcă să le împărtășească din cunoștințele sale.

„Mă bucur pentru orice copil care visează să ajungă ceva și chiar începe să facă primii pași în direcția asta. Mi se pare că este mare lucru. Cred că e cel mai important lucru pe care îl pot face părinții, să-și încurajeze copiii atunci când simt că au o înclinație. Mai ales dacă înclinația aia e cumva artistică. Să-i încurajeze, să-i sprijine puțin.

Îți dai seama că mă bucur pentru orice urmă de DJ. Absolut. Întotdeauna am sperat să văd DJ la „Românii au talent”, a povestit Andi Moisescu pentru EGO.ro.

Andi Moisescu îi va învăța pe cei pasionați de muzica electronică cum pot să manevreze mixerele:

„Pe 1 Iunie, în prima parte a zilei, dimineața, învăț niște copii meseria asta. Am un eveniment în care învăț copiii să mixeze. Iar seara pun muzică într-un club”.

Și-a amenajat un studio în biroul său

Andi Moisescu a mărturisit însă că nu va renunța la televiziune pentru muzică și că muzica este doar o modalitate de a se relaxa. De altfel, acesta și-a amenajat un studio la birou, un loc doar al lui, unde pot veni oricând copiii și soția.

„Trebuie să-ți spun un secret. Eu mi-am organizat la birou. Am camera care mi-a lipsit în copilărie și am la birou două pick-up-uri, mixer-uri, am boxe, chitară bas, chitară, claviaturi, tobe, nu-mi lipsește nimic. Am tot ce îmi trebuie la birou. Acolo e locul meu pe care nu l-am avut când eram mic. Ușile de la mine de la birou sunt deschise pentru toată lumea.

Olivia știe lucrul ăsta. Adică eu nu fug de acasă ca să mă duc la birou. Poate să vină oricine. Muzica, trebuie să-ți spun, e frumoasă când este împărtășită. Muzica dacă o pui doar pentru tine nu are niciun farmec. Bucuria este să vezi că lumea se mișcă, asta e cea mai mare bucurie”, a mai povestit Andi Moisescu pentru sursa citată.