Mesajul Valentinei Pelinel, cu câteva ore înainte ca Borcea să iasă din închisoare. Cum l-a așteptat soția sa
Mesajul Valentinei Pelinel, soția lui Cristi Borcea, cu câteva ore înainte ca acesta să iasă din închisoare, miercuri. Cum l-a așteptat?
Mesajul Valentinei Pelinel, cu câteva ore înainte ca Borcea să iasă din închisoare
Cristi Borcea, fostul acționar de la FC Dinamo București, a fost eliberat din Penitenciarul Jilava. Magistrații Tribunalului Ilfov au aprobat, miercuri, eliberarea condiționată a sa. Omul de afaceri a părăsit închisoarea, fiind în spatele gratiilor din luna februarie, după circa o oră și jumătate de la decizia Tribunalului. Fostul acționar de la Dinamo a fost condamnat la o pedeapsă de 7 ani și 6 luni în două dosare, din care 5 ani și o lună a stat în penitenciar.
După ce instanța i-a admis definitiv cererea de liberare condiționată, afaceristul va executa restul pedepsei în libertate. El va urma să fie supravegheat de un ofițer de probațiune până la executarea integrală a pedepsei.
Cum l-a așteptat soția sa?
Așadar, numai vești bune pentru copiii afaceristului, în special pentru gemenele de numai opt luni, dar și pentru Pelinel. Înainte de revedere, fostul model s-a pregătit intens ca să fie în cea mai bună formă pentru a-și primi soțul.
Cu doar câteva ore înainte de a-l primi pe Borcea din nou acasă, vedeta a mers la o clinică de înfrumusețare pentru câteva momente de relaxare. Blondina s-a pozat și a postat fotografia pe Instagram, în descrierea căreia a scris: „My happy place, locul unde mă încarc cu liniște și energie pozitivă pentru o nouă săptămână”.
De ce a fost eliberat?
„A fost stăruitor în muncă. A fost internat pentru monitorizarea afecţiunii cardiace pe perioada de carantină. După carantină, a fost transferat la Jilava şi a cerut să fie selectat la muncă. Nu a fost sancţionat niciodată, fiind recompensat gradual cu vizite şi părăsirea penitenciarului. A urmat nenumărate programe socio-educative. Cea mai concretă dovadă de regret este că el a plătit prejudiciul. Păstrează legătura cu familia şi a fost vizitat ori de câte ori a fost posibil de către toţi cei nouă copii”, a spus avocata lui Cristi Borcea, Alice Drăghici.