Mesajul unui tânăr militar, după ce a defilat pentru prima dată de Ziua Marii Uniri. Ce mesaj are pentru toți românii
Pentru militarii români este o mare onoare să defileze la parada militară organiztă pentru a marca Ziua Națională a României, pe 1 decembrie. După ce a participat pentru prima dată la un astfel de eveniment și a fost profund impresionat, un tânăr militar a postat pe Facebook un mesaj plin de emoție.
Mesajul unui tânăr militar, după ce a defilat pentru prima dată de Ziua Marii Uniri
„- Cum a fost la paradă astăzi?
– Frumos. Am defilat pentru prima oară la o festivitate de aşa mare anvergură în Bucureşti. Am absolvit Liceul Militar, iar acum sunt în anul doi la Institutul Medico-Militar, așa că sunt obişnuit cu celebrarea României.
– Ce este 1 decembrie pentru tine?
– O zi de două ori specială pentru că este ziua mamei mele, iar astăzi a venit împreună cu tata tocmai de la Suceava ca să mă vadă, şi pentru că de la 14 ani sunt în domeniul militar, iar prima zi din decembrie a fost şi despre ţara mea.
– Îţi iubeşti ţara?
– DA!
– Defineşte iubirea.
– Atunci când eşti capabil să dai totul în numele ei.
– Ce i-ai spune României astăzi, de ziua ei?
– Să crească frumos.”
Acesta este mesajul postat pe Facebook de Vlad Cioplea, după ce în anul 2017 a defilat pentru prima dată de Ziua Marii Uniri. Tânărul militar a primit o mulțime de reacții pozitive pe rețeaua de socializare.
Paradele militare reprezintă trecerea trupelor armate într-un marș solemn, cu echipament militar sau fără. De obicei se desfășoară în zile de sărbători oficiale, sărbători de stat și de semnificație militară, după finalizarea unor exerciții militare majore (manevre istorice), precum și în timpul funeraliilor personalului militar, conducătorilor statului sau țării și altor persoane decedate pentru a li se acorda onoruri militare (în funcție de disponibilitatea unei astfel de parade).