Mesajul șocant al Oanei Lis. Nu a mai putut răbda: ”Există o limită a rezistenței”
Oana Lis și-a pus admiratorii pe gânduri, la scurt timp după ce a vorbit public despre problemele de sănătate ale soțului său, Viorel Lis. Blondina a publicat un mesaj controversat pe rețelele de socializare.
Oana Lis, mesaj controversat pe internet
În urmă cu puțin timp, Oana Lis a fost invitată în platoul unei emisiuni de televiziune, unde a vorbit deschis despre problemele de sănătate cu care se confruntă Viorel Lis. Conform spuselor acesteia, de-a lungul timpului, fostul edil s-a confruntat cu mai multe atacuri cerebrale care l-au afectat. Acum, fostul primar al Capitalei obosește mult mai repede decât înainte.
„Lucrurile au venit progresiv. A avut mici atacuri cerebrale de-a lungul timpului. Ultimul a fost acum cam un an de zile. Au rămas anumite urmări. Viorel nu a mai apărut la televizor cam de un an de zile, pentru că nu poate să vorbească foarte mult timp. După mult timp are anumite probleme de articulare a cuvintelor, obosește”, povestea Oana Lis la o emisiune tv.
Tot la acel moment, Oana Lis mărturisea că pandemia provocată de COVID-19 a fost o perioadă grea pentru fostul edil, dat fiind că nu a mai putut să se interneze în spital, de frică să nu se infecteze cu noul virus.
„Nu a mai putut să se interneze la spital. Ne-a fost teamă din cauza COVID-ului. Mergem la particular, dar și aici cu grijă. E o perioadă foarte grea. (…) Eu am închiriat cabinetul de psiholog, avem clienți online”, continua ea atunci.
După aceste afirmații, Oana a publicat un mesaj controversat pe rețelele sale de socializare. În textul distribuit, soția lui Viorel Lis vorbește despre o limită a rezistenței.
„Există o limită a rezistenței în fiecare. Când este atinsă, nu mai ai poftă să te justifici”, este mesajul publicat de Oana Lis în mediul online.
Cei doi vor să devină părinți
„Da, îmi doresc foarte mult un copil. Am luat în calcul toate aspectele, m-am interesat despre procedură. Am început să fac dosarul dinainte de pandemie, însă din cauza situației, am stagnat și vom relua după ce se termină nebunia asta. Până voi avea copilașul, vor trece probabil 6 luni, până la 2 ani. Deja aranjez camera, m-am apucat să gătesc. Nu îmi este frică pentru că eu am crescut cu responsabilități, după ce a murit mama, mi-am crescut frații. Chiar îmi imaginez cum ar fi să dorm cu copilul, să merg cu el în mașină. Viorel spune că trebuia să facem demult asta”, a povestit Oana Lis.