Mesajul patriarhului Kirill cu ocazia zilei de naștere a lui Vladimir Putin. Urarea șefului Bisericii Ortodoxe scoate la iveală cel mai ascuns secret al dictatorului
Astzăzi este ziua de naștere a lui Vladimir Putin, iar printre puținele persoane care îi transmit gânduri bune în această perioadă se numără patriarhul Kirill. Astfel, șeful Bisericii Ortodoxe din Rusia i-a binecuvântat pe episcopi, clerici și credincioși să se roage pentru sănătatea liderului rus.
Vladimir Putin, bolnav?
Într-o scrisoare circulară trimisă de Patriarhia Moscovei către episcopii dicezani din Rusia, patriarhul Kirill îi îndeamnă pe toți cetățenii țării să se roage puternic pentru sănătatea liderului de la Kremlin într-o zi atât de specială pecum ziua sa de naștere.
„Pe 7 octombrie anul acesta, președintele rus Vladimir Vladimirovici Putin împlinește 70 de ani.
Preasfințitul Patriarh Kirill al Moscovei și al întregii Rusii face apel la toți arhipastorii, pastorii, monahii și laicii să facă acasă rugăciuni fierbinți în această zi pentru sănătatea șefului statului rus”, se arată în scrisoarea publicată pe site-ul Patriarhiei ruse.
În cadrul aceleiași scrisori, patriarhul dă asigurări cu privire la implicarea bisericii în această zi importantă pentru Rusia, fiind organizată o slujbă în care vor fi rostite rugăciuni puternice pentru sănătatea și protejarea de dușmani ai liderului rus.
„Mila și harul Tău să-i dea sănătate și viaţă lungă, şi din toată împotrivirea vrăjmaşilor văzuţi şi nevăzuţi, izbăveşte, ascultă şi miluieşte… Cu armata și poporul patriei noastre protejate de Dumnezeu, mântuiește pentru mulți și buni ani!”, se mai arată în documentul transmis de Patriarhia Moscovei.
Ce spunea patriarhul Kirill despre intervenția Rusiei în războiul din Ucraina
Pentru nimeni nu mai constituie o noutate faptul că patriarhul Kirill este unul dintre susținătorii de seamă ai președintelui Vladimir, dar și a războiului. Astfel că, similar cu declarațiile oficialilor de la Kremlin, în luna mai, patriarhul Kirill a afirmat că „Rusia nu a atacat pe nimeni”, iar acțiunile sale au singurul scop de a-și apăra granițele.
„Nu vrem să luptăm cu nimeni, Rusia nu a atacat niciodată pe nimeni. Este uimitor că o țară mare și puternică nu a atacat pe nimeni, ci și-a apărat doar granițele”, potrivit agenției de știri RIA Novosti a statului rus.
Discursul său a fost ținut la 9 zile după Paște, moment în care le-a cerut sfinților îngropați în Catedrala Arhanghelului Mihail din Piața Roșie să apere „granițele sacre ale Rusiei”, în timp ce pentru armată s-a rugat să aibă „înțelepciune, putere și onoare, dacă este cazul, pentru a apăra granițele sacre ale patriei”.
Declarațiile sale au fost făcute la o lună după ce Serghei Lavrov a negat războiul din Ucraina, afirmând că „nu intenționăm să atacăm alte țări, nu am atacat nici Ucraina”.