Mesajul Monicăi Gabor pentru Irinel Columbeanu. Surpriză mare, ce i-a transmis înainte să lanseze cartea

de: Ana Chivu
15 12. 2021

Monica Gabor vine cu un mesaj special pentru Irinel Columbeanu. Fosta soție se pare că îl sprijină. Ce mesaj i-a transmis fosta doamnă de la Izvorani când a auzit că bărbatul își va lansa cartea? Fanii fostului cuplu au fost surprinși.

Monica Gabor, mesaj pentru Irinel Columbeanu: ce i-a spus când a aflat că lansează o carte?

Fostul milionar își lansează azi, 15 decembrie, cartea. După un scandal uriaș pentru custodia fetiței, foștii soți au rămas în relații bune. Fanii au fost convinși de acest lucru după ce au luat la cunoștință mesajul transmis de Moni către tatăl fiicei sale.

Fostul model nu va fi prezent la eveniment, dar cu toate astea i-a transmis un mesaj vedetei în ziua cea mare. Cel din urmă își lansează cartea chiar în aceste momente, la Palatul Suter, aceasta fiind prima carte din trilogia ”Istoriile unui vehement – Ipocrația”.

Afaceristul și-a așternut pe hârtie toată viața controversată. Amintim că Monica și Irina se află în Statele Unite ale Americii și nu vor putea fi prezente la lansarea cărții, dar și-au exprimat sprijinul necondiționat.

“Irina mi-a transmis dragostea ei, iar Monica faptul că îmi ține pumnii. Romanița Iovan, prințesa Brianna Caradja, prințul Michel de Laufenburg, Cătălin Cățoiu (Țeavă) au confirmat. În general am considerat normal să invit (n.r. la lansarea cărții) prieteni care sunt și personaje în carte”, a spus fostul milionar pentru Fanatik.

„I-am și cumpărat câte ceva și i-am dat-o înapoi”

Monica este acum din nou în prim-plan după ce au fost făcute publice câteva detalii neștiute despre tinerețea sa. ”Am cenzurat despre femei… Nu am vrut să atragem antipatie, altele s-au căsătorit, au copii, sunt măritate la casa lor, e mai frumos așa…”, mărturisea Nuțu Cămătaru la lansarea cărții ”Dresor de lei și de fraieri”.

Cu toate astea, Nuțu Cămătaru a vorbit despre fostă doamnă de la Izvorani cu care ar fi avut o ‘relație pasageră’ de care nimeni nu a știut până acum. Povestea se petrecea înainte ca Moni să devină celebra parteneră a fostului milionar. Fanii modelului au fost șocați să afle acest lucru. Cea din urmă nu a ieșit să facă alte declarații pe acest subiect.

”Mi-a adus-o Dinu Damaschin. (…) Era un lansator de rachete cunoscut și avusese grijă de asta. Când a venit cu ea la București, mi-a adus-o mie întâi. Ca să ne ocupăm amândoi de ea… Dar eu fix asta nu făceam. Am ținut-o câteva zile, era varză. I-am și cumpărat câte ceva și i-am dat-o înapoi”, a povestit interlopul, arată cancan.ro.