Bill Gates este unul dintre personajele favorite ale adepților teoriei conspirației privind COVID-19. Fondatorul Microsoft avertiza omenirea încă de acum cinci ani de un haos la nivel mondial: „Nu rachete, nu război, ci microbi!”. Miliardarul a explicat tocmai acum de ce a făcut acea declarație.
În urmă cu cinci ani, Bill Gates a avertizat la o dezbatere organizată pe tema epidemiilor de către Massachusetts Medical Society și New England Journal of Medicine că omenirea nu este pregătită să facă față unei pandemii. Miliardarul a spus că ”există o zonă în care lumea nu face un progres prea mare, iar asta este pregătirea pentru o pandemie”.
Trebuie precizat că virusul care a cuprins globul nu era greu de văzut venind, ba chiar multe reviste de specialitate, cercetători, medici spuneau că probabilitatea ca un astfel de fenomen să se producă în anii următori era destul de ridicată. De exemplu, cei de la Business Insider precizau, în 2017, că noi agenți patogeni au apărut în toată lumea, pe măsură ce populația s-a mărit, iar omenirea a tot distrus din mediul sălbatic. De asemenea, a devenit foarte ușor ca unii indivizi ori grupuri mici de oameni să creeze arme biologice mortale.
„Nu știam că ne va lovi coronavirusul la finalul anului 2019. Scopul acelei discuții era încurajarea guvernelor pentru a face investiții în domeniu și să răspundem foarte repede pentru a avea un număr foarte mic de cazuri. Nu e un moment în care să spun «V-am zis eu!». Nu am folosit acest timp, având în vedere că era clar că aceasta era cel mai mare pericol pentru a omorî mulți oameni, pentru a fi pregătiți pentru a avea un vaccin. S-au făcut câteva lucruri în anumite țări. Cele mai multe lucruri nu s-au făcut și de aceea ne ia mult pentru a răspunde amenințării.
Mulți oameni erau la fel de îngrijorați, la fel ca mine. Am avut Zika, SARS, MERS, dar am avut noroc că aceste virusuri nu se transmiteau așa ușor, nu erau infecții respiratorii! Am arătat o simulare privind bolile care se transmit pe cale respiratorie și am spus «Asta mă ține treaz noaptea!»”, a spus fondatorul Microsoft.