Mesajul dureros al soției lui Costel Corduneanu, după ce interlopul a murit VIDEO

de: Andrei Simion
16 04. 2024

Costel Corduneanu, unul dintre cei mai de temut interlopi din România, a murit la vârsta de 54 de ani. Bărbatul a încetat din viață pe un pat de spital din Târgu Mureș. În urma lui a lăsat trei copii și o soție îndurerată. Corduneanu a fost căsătorit cu Grațiela Cercel vreme de 16 ani.

Ce mesaj a transmis soția lui Corduneanu

Doliu în lumea interlopă din România! Costel Corduneanu, unul dintre cei mai temuți lideri ai lumii interlope din Moldova, a decedat în urma unei operații pe cord. Bărbatul de 54 de ani, originar din Iași, s-a stins din viață luni, 15 aprilie 2024. Moartea lui a lăsat o durere imensă în rândul familiei. Actuala lui soție, Grațiela, a transmis un mesaj dureros pe rețelele de socializare.

„După atâția ani de iubire, respect și prietenie, ai plecat de lângă mine pentru totdeauna. Dragostea nu va pieri niciodată și știu că ne vom reîntâlni când va sosi momentul meu să mă alătur ție. Te iubesc, dragul meu soț. Domnul să te ocrotească în veșnicie!”, a transmis Grațiela, soția lui Costel Corduneanu, pe rețelele de socializare.

Vezi și: Doliu în lumea interlopilor din România. A murit în urmă cu puțin timp, care a fost cauza morții lui Costel Corduneanu VIDEO

Interlopul suferise o operație la inimă

Problemele medicale ale lui Costel Corduneanu s-au agravat în ultimele luni şi a fost nevoie de o operaţie la inimă. În plus, se afla de doi ani pe lista de transplant, dar nu se găsise niciun donator pentru el. Intervenţia chirurgicală fusese un succes, dar ulterior au apărut complicații. Costel Corduneanu a suferit o hemoragie internă, iar medicii nu au mai putut să-i salveze viața.

„Costel nu este așa de grav, e adevărat, nu vă mint, a fost operat, dar totul decurge bine, este normal. Se recuperează încet, încet, e o operație de inimă, până la urmă. Toată lumea știe că era propus spre transplant de inimă, era pe listă de doi ani. Acum a ajuns în punctul în care trebuia să facă operația. Dar în niciun caz nu se zbate între viață și moarte”, declarase Graţiela Corduneanu.

Cei doi erau împreună de 16 ani