Lionel Messi doboară record după record. După ce și-a completat trofeele obținute în cariera de sportiv cu cupa mondială, celebrul fotbalist a mai bifat rapid un record. De data aceasta, fotbalistul argentian a stabilit un record de like-uri obținute în urma unui mesaj lansat pe Instagram.
Fotbalistul argentinian Lionel Messi a doborât recordul de like-uri pentru o postare a unui sportiv pe Instagram. După câștigarea cupei mondiale de fotbal din Qatar, Lionel Messi a tranmis un mesaj pe rețeaua socială Instagram.
Astfel, în mai puţin de 24 de ore, mesajul lui Lionel Messi a strâns mai mult de 43 de milioane de like-uri. Astfel, fanii fotbalistului au vrut să știe că sunt alături de el într-unul dintre cele mai importante momente din cariera lui de sportiv.
„Am visat asta de atâtea ori, am dorit atât de mult încât nu-mi vine să cred. Mulţumesc mult familiei mele, tuturor celor care mă susţin şi, de asemenea, tuturor celor care au crezut în noi.
Demonstrăm încă o dată că argentinienii, atunci când luptă împreună şi sunt uniţi, sunt capabili să realizeze ce şi-au propus.
Meritul aparţine acestui grup, care este deasupra individualităţilor, este forţa tuturor care luptă pentru acelaşi vis care a fost şi visul tuturor argentinienilor… Am făcut-o!!!”, a fost mesajul lui Lionel Messi.
Selecţionata Argentinei a obținut al treilea său titlu mondial după ce a învins Franţa cu scorul de 4-2 la loviturile de 11 metri, duminică seara, în finala Cupei Mondiale de fotbal din Qatar.
Acum în urma câștigării cupei mondiale 2022, lumea sportului internațional scrie că Lionel Messi se poate compara pe deplin cu Diego Armando Maradona.
„Ca şi Diego Maradona la vremea sa, idolul stadioanelor a fost duminică la înălţimea reputaţiei sale, mai mult ca niciodată mândria unui întreg popor”, a salutat cotidianul francez le Figaro.
„Messi este un geniu într-un corp ordinar sau mai degrabă într-un corp care nu are nimic atletic/ în fotbal, acest fizic poate fi suficient dacă ai capul unui artist şi piciorul lui Dumnezeu”, a scris La Gazzetta dello Sport, sub o fotografie a lui Messi care exultă de bucurie.
„La 35 de ani, Messi a condus Argentina în vârf cu o performanţă maradoniană”, au scris și jurnaliștii ziarului sportiv spaniol Marca.