În timp ce Andreea Bălan își împărtășea fericirea cu admiratorii, după ce a fost răsfățată de Victor Cornea cu o nouă surpriză emoționantă, pe contul lui George Burcea apărea un mesaj ce a stârnit un val de reacții în rândul internauților. Cum a reușit să surprindă actorul.
De când a recunoscut public că este implicată într-o nouă relație, Andreea Bălan radiază de fericire. Pe zi ce trece, artista este tot mai apropiată de sportiv, acesta ajungând chiar să îi cunoască și să petreacă timp cu cele două fiice ale sale.
Recent, jucătorul de tenis a plecat din România, pentru a participa la US Open, însă Andreea Bălan nu a putut merge cu el. Vedeta a avut parte de o surpriză de zile mari, pregătită chiar de iubitul ei. Cornea i-a trimis un buchet imens de flori – ce au o semnificație specială pentru ea -, pe care artista l-a primit când în momentul în care el a aterizat în New York.
„Sunt binecuvântată! Te iubesc, Victor Cornea, să fii cel mai bun la US Open!
PS: Cand a aterizat la NY eu am primit acest buchet cu florile pe care le vedeam mereu in meditatiile mele atunci cand vizualizam sufletul pe care mi-l doream langa mine”, a scris Andreea Bălan, în descrierea imaginilor pe care le-a publicat pe o platformă de social media.
Te-ar putea interesa și: Gestul emoţionant făcut de Victor Cornea faţă de Andreea Bălan. Puţini bărbaţi ar proceda aşa: „Iubire infinită”
:format(webp):quality(80)/https://playtech.ro/stiri/wp-content/uploads/2023/08/Mesajul-care-a-aparut-pe-contul-lui-George-Burcea-in-timp-ce-Andreea-Balan-era-rasfatata-de-Victor-Cornea.-Actorul-a-surprins-5-819x1024.jpg)
În timp ce fosta lui soție simte fiorii unei noi iubiri, George Burcea redescoperă viața de bărbat singur. Au trecut doar câteva săptămâni de când Viviana Sposub a anunțat că au decis să pună punct relației, fiecare pornind pe drumuri separate. Actorul își petrece timpul în compania familiei și se concentrează pe cariera sa.
Cu doar câteva zile în urmă, a postat o fotografie în care apare în centrul Bucureștiului, cu un mesaj ce nu a trecut neobservat de admiratorii săi, fiind vorba despre versurile unei melodii celebre:
„E locu’-n care n-ai curaj, n-ai cum să vrei. Posibil s-o dai, da’ e probabil s-o iei”, a scris George Burcea în descrierea imaginii.
Cum era de așteptat, reacțiile internauților nu au întârziat să apară: „E locu-n care esti dus cu pluta”, „Așa e viața….Mult succes și sănătate”, „Baftă oriunde te duci botosaneanul meu!”.
Te-ar putea interesa și: Cu ce bărbat misterios s-a pozat Viviana Sposub, la nicio o lună de când s-a despărțit de George Burcea. Legătura sa cu Antonia