Mesajele de dincolo de moarte ale Iuliei Hasdeu. Ce i-ar fi spus tatălui său, Bogan Petriceicu Hasdeu
Legătura incredibilă dintre Iulia Hașdeu și tatăl său a sfidat orice lege. Ce mesaje i-a lăsat copilul genial părintelui său? Iată povestea familiei, parcursul tinerei care a devenit prima femeie româncă ce a studiat la Sorbona!
Povestea copilului genial al culturii românești – Mesaje de dincolo către tatăl său
Iulia Hașdeu era cunoscută ca fiind copilul genial al culturii române. Mulți s-au întrebat de-a lungul anilor cum ar fi fost dacă aceasta nu ar fi murit atât de timpuriu. Sigur ar fi înflorit și ar fi adus țării mari descoperiri. Scrierile sale, deși puține, anunțau o mare poetă, dar soarta a decis ca micuța să treacă în neființă.
La fel ca tatăl său, a reușit să iubească frumosul și să așterne cuvintele cu cinste. Însăși Bogdan Petriceicu Hașdeu a fost unul din marii cărturari care vor rămâne în istorie. Descrierile sale au atacat spații vaste precum: filosofie, istorie, lingvistică sau chiar spiritism.
Deși a plecat la cele sfinte mult prea repede, evoluția sa încă este considerat un spectacol. La doar doi ani învăța limba franceză, iar la trei deja compunea primele poezii. Învățătorii și-au dat seama că nu e vorba despre o simplă elevă, așa că au lăsat-o să urce clasă cu clasă, deși vârsta arăta că nu se încadra lângă colegii mai mari.
Iulia Hașdeu, mesaj de dincolo pentru tatăl său: „Sunt fericită! Ne vom revedea.”
La 8 ani, și-a absolvit examenele pentru terminarea cursurilor primare, iar între timp învăța și limba engleză. La 11 ani absolvea gimnaziul Sf. Sava, ulterior terminând și Conservatorul, la secția de canto și pian. În 1886, la 16 ani, se înscria la Sorbona pentru noi studii, devenind astfel prima româncă ce a studiat la prestigioasa universitate. Doi ani mai târziu apar primele semne al îmbolnăvirii. Iulia a hotărât atunci că nu va lăsa nimic să o înfrunte, așa că și-a continuat lucrarea de doctorat, deși suferea de tuberculoză.
În ciuda tratamentelor, starea de sănătate a tinerei se agrava pe zi ce trecea. Bătrânul Hașdeu, așa cum era cunoscut, a sperat până în ultima clipă la un miracol, neresemnându-se niciodată cu pierderea copilului său.
Castelul familiei Hașdeu
Discernământul lui Bogdan Petriceicu Hașdeu, treaz până la ultima suflare
„Trecusera sase luni dupa moartea fiicei mele. Era in martie: iarna plecase, primavara nu sosise inca. Intr-o seara umeda si posomorata sedeam singur in odaie langa masa mea de lucru. De-nainte-mi, ca totdeauna, era o testea de hartie si mai multe creioane. Cum? nu stiu, nu stiu, nu stiu, dar fara ca s-o stiu, mana mea lua un creion si-i rezema varful de luciul hartiei. Incepui a simti la tampla stanga batai scurte si indesate, intocmai ca si cand ar fi fost bagat intr-insa un aparat telegrafic. Deodata mana mea se puse intr-o miscare fara astampar. Vreo cinci secunde cel mult. Cand bratul se opri si creionul cazu dintre degete, ma simtii desteptat dintr-un somn, desi eram sigur ca nu adormisem. Aruncai privirea pe hartie si cetii acolo foarte limpede:
„Je suis heureuse; je t’aime; nous nous reverrons; cela doit te suffire. Julie Hasdeu„ – (Sunt fericita; te iubesc; ne vom revedea; asta ar trebui sa-ti fie indeajuns. Iulia Hasdeu) Era scris si iscalit cu slova fiicei mele. Ce sa fie? O va spune aceasta carte”
Bogdan Petriceicu Hașdeu – „Sic cogito”
Înserare – Iulia Hașdeu
E noapte… doarme totul,
Zefirul însă-i domn;
Căci vrând s-atingă roza,
Învins-a-n drum pe somn.
Glumind, el balansează
Copacii-n visul lor;
În jurul lumii-acuma
Dansează-un negru nor,
Aşa c-a ei lumină
Nu va mai stingheri
Pe doi iubiţi, ce-n pace
Să fie, ar dori;
Iar florile-alintate
Mireasma şi-o răsfrâng.
E-atâta vrajă dulce
În adormitul crâng!