Mai sunt doar două zile până când vom păși în Noul An, care sperăm că va fi mult mai bun decât cel care ajunge la final. La trecerea dintre Ani este momentul în care oamenii trimit mesaje celor dragi, părinților, rudelor, colegilor sau iubiților. Pentru a le face o mică bucurie, vă prezentăm în materialul care urmează o selecție de mesaje de Anul Nou 2023.
Cele mai frumoase mesaje de Anul Nou 2023
Anul 2022 a ajuns la final și în curând vom păși încrezători către 2023. Este momentul în care oamenii din lumea întreagă sărbătoresc venirea Noului An, alături de familie și prieteni. Pentru a le face ziua mai frumoasă, înveseliți-le ziua cu mesaje și urări amuzante, pe care le puteți trimite prin sms sau prin intermediul rețelelor de socializare. Iată mai jos câteva idei care vă vor scoate din încurcătură, în cazul în care nu aveți inspirație.
- „Cu speranţa că anul nou va fi mai bun decât bătrânul 2022, îţi trimit o mie de urări de bine însoţite de îmbrăţişări şi îţi urez un An Nou Fericit!”
- „La mulţi ani cu sănătate. Domnul să vă dea de toate. Poate un strop de fericire, poate unul de iubire, poate unul de noroc, poate toate la un loc.”
- „Aceste vremuri de izolare ne-au învățat să prețuim fiecare zi, să începem 2023 cu entuziasm. An Nou Fericit!
- „2022 m-a învățat că prietenia pe care o avem rupe orice barieră. Felicitări pentru noul an!
- „Încă 365 de zile alături de tine. 2023 fericit!
- „Fie ca acest An Nou să vă dea curajul de a înfrunta un nou orizont plin de vise.”
- „Un an mai bogat în împliniri, mai înalt în aspiraţii şi plin de succese. La mulţi ani!”
- „Gânduri bune, cumpătate şi urări de sanatate/ Zile multe şi prospere, de la Dumnezeu putere/ Să învingeţi relele ce va-ncurcă vieţile!”
- „LA MULTI ANI cu bucurie! Casa, casa să vă fie, Masa, masă ăa rămâie Iar în jurul ei să vie Oameni buni, de omenie, Să v-aducă veselie”
Mesaje de Anul Nou pentru familie
- „Este timpul să uităm trecutul și să sărbătorim un nou început. An Nou Fericit!”
- „După un an atât de greu, mă simt norocos că am fmilia sănătoasă. La mulți ani familie!”
- „Vă doresc 12 luni de prosperitate, 52 de săptămâni de bucurie și 365 de zile de succes!”
- „Tată bun, mamă iubita, azi e ziua potrivită să vă spun ce vă doresc, să v-arat cât vă iubesc. Va doresc întâi de toate, un an nou cu sănătate, voie bună, trai uşor, bucurie şi mult spor. La mulţi ani”!
- „Familia este baza pentru a trăi un an nou de neuitat.”
- „Fie ca iubirea, înţelepciunea, încrederea şi generozitatea să vă călăuzească paşii în noul an! La mulți ani 2023!”
- „Să prinzi aripi pentru a trece cu uşurinţă peste ceea ce aduce Noul An. Culege ce e frumos şi bucură-te cu adevărat. Petrece frumos la început de an pentru a trăi senzaţii tari tot anul! La mulţi ani 2023!”
- „La mulți ani pentru cea mai minunată familie din lume. Sunt atât de recunoscător/recunoscătoare că vă am în viața mea! Fie ca acest an să fie cel mai bun pentru noi toți!”
Urări de Anul Nou 2023 deosebite
- „Fie ca anul care începe să-ţi aştearnă în cale potecă netedă, vegheată de steluţe norocoase şi îngeri bălai! Iar dorinţele tale, toate-toate să se împlinească, câte una în fiecare zi! La mulţi ani!”
- „Fie ca iubirea, înţelepciunea, încrederea şi generozitatea să vă călăuzească paşii în noul an! La mulţi ani!”
- „La mulţi ani cu sănătate. Domnul să vă dea de toate. Poate un strop de fericire, poate unul de iubire, poate unul de noroc, poate toate la un loc.”
- „Gândiţi-vă la trecerea dintre ani ca la o poartă. Puteţi să treceţi prin această poartă în noul an şi să luaţi cu voi doar lucrurile şi gândurile bune. La mulţi ani!
- „Gânduri bune fug spre voi, sănătate şi noroc! Sărbători fericite şi un An Nou de poveste! La mulţi ani!”
- „La mulţi ani cu veselie, sănătate pe vecie, casa plină de bucate, dragoste pe săturate, tot ce doriţi şi sus paharul! La mulţi ani!”
- „Fie ca toate visele pe care le făuriţi în aceste zile magice să se împlinescă şi drumul străbătut pentru realizarea lor să vă aducă bucurie în inimi, iar în case fericire şi belşug. La mulţi ani 2023!”
- „Fie ca bucuria şi liniştea aduse de sfintele sărbători să vă însoţească pe tot parcursul anului ce va urma”
- „Un an mai bogat în împliniri, mai înalt în aspiraţii şi plin de succese. La mulţi ani!”
- „Lăsaţi o parte din lumină artificiilor aprinse în noaptea anului Nou să vă lumineze. Fie ca anul care vine să fie pentru voi o punte spre ceva mai bun, mai luminos. Tot ce vă este de folos să se realizeze şi nimic să nu vă înnoureze „cerul” senin al vieţii! Anul Nou să vă dăruiască sănătate, pace în suflet şi prosperitate.”
- „Pentru anul ce vine îţi doresc: pace în suflet, bucurie fără margini, sănătate cât cuprinde, credinţă în bine şi săruturi o mie!”
- „Noul An să te găsească cu gânduri bune şi prieteni dragi şi să îţi rezerve cele mai mai înalte realizări.”
- „Treci peste ce-a fost, crede cu adevărat în tine. Anul Nou e o carte deschisă cu reţetele succesului, alege ce ţi se potriveşte şi porneşte la drum cu încredere! La mulţi ani! O viaţă împlinită şi fericită!”
Citește și: Mesaje de Revelion. Cele mai frumoase SMS-uri pentru cei dragi
Mesaje de Anul Nou haioase
- „Căţeluş cu părul creţ / Să ai Tesla în coteţ / Să ai vilă cu piscină / Pe Antonia vecină / Vacanțele prin Ibița/ Numai tu și cu pipița/ Yacht uriaș de oligarh/ si la scară un Maibach/ Și un camion pentru bani / La anul şi la mulţi ani!”
- „Aho, aho de anul nou, să-ti faci o vilă cadou. Și un Ferari în garaj. Penthouse la etaj, cu vedere la oraș. Nu la București sau Cluj ci direct pe Moulin Ruge. Să primești doar ce nu ai, chiar si-un zgârie nori în Dubai.”
- „Noul an să va aduca belşug în casă, bucate pe masă, valută în cont, un iaht în port, motor pe autostradă şi vecinii ca să vadă. La mulţi ani!”
- „Momentele speciale ale sfîrşitului de an să-ţi aducă veselia în casă, bani în buzunar şi poate un Merţan!”
- „Multă sănătate şi La Mulţi Ani, să ai mai mulţi fani decât duşmani!”
- „Fără fiţe, fără poante, la mulţi ani cu sănătate! Criza vine, criza trece, noi mereu vom petrece!”
- „Lovite-ar trenul fericirii / Trăsni-te-ar fulgerul iubirii / Să-ţi cadă în cap un sac cu bani /Şi un bilet cu La mulţi ani!”
Citește și: Mesaje de Anul Nou – 88 de idei de trimis pentru părinți, copii, rude, colegi și iubiți