Mesajul PSD pentru Iohannis dacă nu vor primi copiii alocații mărite

de: Diana Radu
25 02. 2019

PSD este pregătit să îl scoată pe Klaus Iohannis țap ispășitor în cazul în care alocațiile nu se vor mări de la 1 martie. Astfel, social-democrații îl acuză pe șeful statului că blochează investițiile și mărirea alocațiilor prin contestarea la Curtea Constituțională a legii bugetului.

Social-democrații îi cer lui Iohannis să prezinte scuze tuturor copiilor și părințor care nu vor primit alocaţiile mărite de la 1 martie, în cazul în care CCR respinge sesizarea sa pe buget, potrivit Mediafax.

„Iohannis a blocat toate investițiile noi la nivel local. Niciunul dintre primarii sau președinții de consilii județene nu poate demara investiții noi din cauza președintelui care a contestat bugetul la Curtea Constituțională. Deci, din cauza obsesiei sale de a ataca și de a bloca PSD, Iohannis pune bețe-n-roate chiar primarilor din partidul care îl susține la alegerile prezidențiale. Dar cei care suferă în final sunt cetățenii care așteaptă realizarea noilor investiții în drumuri, școli și spitale. Dacă plângerea sa la Curtea Constituțională va fi respinsă, Iohannis va trebui să își ceară scuze față de toți copiii și părinții care nu au primit alocațiile mărite de la 1 martie și față de toți cetățenii care așteaptă realizarea investițiilor în localitățile și județele lor!”, se arată într-o postare pe Facebook a PSD.

Președintele Klaus Iohannis a anunțat că nu promulgă legea bugetului pe 2019 și sesizează Curtea Constituțională. „Este bugetul rușinii naționale”, a spus șeful statului care a acuzat PSD că e incapabil să guverneze pentru România.

„Un lucru este clar, Guvernarea PSD a eșuat. În spitale, probleme peste probleme Educația este subfinanțată. România este bulversată mai ales după OUG 114, dată în mare taină la finalul anului trecut. Despre justiție, întreaga guvernare pesedistă a fost un asalt asupra statului de drept din România. PSD e incapabil să conducă România. PSD nu guvernează pentru români, PSD guvernează pentru Dragnea”, a declarat Iohannis.

Referindu-se la bugetul pe 2019, șeful statului a spus că acesta este „nerealist și supraevaluat”, calificându-l drept unul al „rușinii naționale”.