Mesaj pentru clienții Enel, după ce compania și-a anunțat plecarea: „Nu este o tragedie în sine”

de: Ștefan R. Apostol
22 11. 2022

Informațiile cum că Enel se retrge din România fac vâlvă în acest moment. Dar, deși este certă această mutare, preşedintele Consiliului Concurenţei, Bogdan Chiriţoiu, spune că „Nu este o tragedie în sine”.

Documentul care a încins spiritele și plecarea Enel din România

Așa cum scriam aici, într-un document apărut în spațiul public, se vorbește despre decizia gigantului Enel de a pleca din România.

Motivele, deja enunțate și explicate anterior, țin de noile strategii ale companiei și de balanța dintre investițiile și pierderile suferite. Documentul face referire la acest aspect, dar nu doar legat de piața românescă.

Una din marile pierderi este piața rusească, unde gigantul preconiza investiții masive. Dar, ca urmare a actualei crize, compania era de așteptat să se retragă de aici.

Cu toate astea, precizarea din documentul cu pricina că va ieși și de pe piața românească a creat deja vâlvă, iar clienții încep deja să se teamă de efecte. Dacă ne uităm la ceilalți jucători, temerea ar fi justificată, ținând cont de prețurile practicate de concurența Enel.

Dar, iată că vine comentariul președintelui Consiliului Concurenței, Bogdan Chiriţoiu, care declară că „Nu este o tragedie în sine”. În același timp, Bogdan Chrițoiu dă asigurări românilor că, deși italienii se retrag, Enel va rămâne în piață, dar cu alt proprietar:

„Enel era un operator în expansiune şi am apreciat poziţia lor în piaţă. Se schimbă proprietarul, nu dispare compania. Vă dau exemplul CEZ, care se numeşte în continuare CEZ, deşi proprietarul nu mai este compania din Cehia, ci un fond de investiţii australian localizat la Londra.

Dar clienţii au contract cu compania CEZ şi primesc serviciile CEZ. Nu există niciun motiv pentru care vânzarea ar afecta clienţii. Ieşirea unei companii nu este o tragedie în sine, companiile vin şi ies.

Repet, la CEZ, schimbarea mi s-a părut că a decurs bine, nu am văzut nicio schimbare în piaţă. Nu văd de ce ieşirea Enel ar trebui privită altfel decât ieşirea CEZ”, spune Bogdan Chiriţoiu, potrivit agerpres.ro.

Bogdan Chiriţoiu: „Evident că nu totul iese perfect”

Deși motivele plecării sunt justificate de documentele financiare, mai mult ca sigur că vor exista și efecte. O economie de piață presupune și prețuri pe măsură, competitive, uneori chiar mai mici decât trendul pieței, în general. Un efect posibil ar fi chiar lucrul de care se tem, atât guvernanții, cât și clienții, în aceste zile.

Vorbim aici de o posibilă creștere artificială a prețului de consum, iar în contextul crizei energetice, ar însemna o împovărare și mai mare. Dar, cu toate astea, Bogdan Chirițoiu încearcă să explice decizia Enel, într-o anume măsură, la fel de justificată:

„Piaţa de energie trece printr-o perioadă dificilă. Este o criză care afectează şi companiile şi clienţii. Guvernul a luat măsuri, în decurs de un an au fost patru ordonanţe de urgenţă. Când e criză şi faci lucrurile în viteză, evident că nu totul iese perfect.

S-au adus tot felul de corecţii şi sunt convins că putem discuta alte măsuri de corecţie a cadrului legal şi de a asigura cât se poate predictibilitatea operatorilor.  Dar, din nou, e criză, nu ai cum să prevezi totul.

Aceasta este provocarea momentului, să ajungem la o reglementare inteligentă în energie”, a mai spus Bogdan Chiriţoiu.

Rămâne de urmărit ce se va întâmpla în perioada următoare, dar și începând de anul viitor, momentul anunțat de Enel de a demara demersurile ieșirii din piața românească.