Suntem în Postul Paștelui, o perioadă în care creștinii de pretutindeni nu au voie să consume carne sau lactate. Dacă ați rămas în pană de idei și nu știți ce mese să mai pregătiți, vă recomandăm un meniu de post pentru o săptămână foarte delicios.
Postul reprezintă reținerea totală sau parțială de la anumite alimente și băuturi, pe un timp mai îndelungat sau mai scurt, în scop religios sau moral. De asemenea, această reținere de la mâncăruri și băuturi trebuie însoțită și de reținerea de la gânduri, pofte, patimi și faptele rele.
În comparație cu celelalte posturi de peste an, Postul Paștelui poate fi considerat mai aspru, deoarece există doar două sărbători cu dezlegare la pește. Vorbim despre Buna Vestire, care se sărbătorește pe 25 martie, și Duminica Intrării Domnului în Ierusalim, prăznuit pe 28 aprilie.
De asemenea, zilele cu dezlegare la vin și ulei sunt mai dese, adică toate zilele din weekend. Unele dintre acestea sunt marcate cu cruce roșie sau neagră în calendarul ortodox. Iată care sunt acestea: