Celebrul medic pediatru Mihai Craiu trage un semnal de alarmă cu privire la temerea cetățenilor cu privire la efectele adverse pe care vaccinul anti-Covid-19 le-ar putea avea. Potrivit specialistului, consecințele nevaccinării sunt mult mai dure și cu posibile efecte grave pentru toată populația, inclusiv pentru copii. Doctorul îi roagă pe cei care refuză vaccinarea să se gândească dacă această îndoială a lor cu privire la riscurile vaccinului merită să pună la bătaie sănătatea lor și a celor dragi.
Medicul Mihai Craiu revine cu un apel disperat în fața adulților cărora le este frică să se vaccineze, permițând prin intermediul acestei frici ca virusul să se transmit comunitar, făcând victime din toate categoriile. Astfel, specialistul susține că un adult responsabil nu va permite ca niște copii nevinovați să riște să se îmbolnăvească sau , și mai rău, să moară.
„Voi folosi cuvintele unui expert american, profesorul Mark Kline: „Copiii sunt expuși riscului de boală severă (cu referire la maladia COVID-19) de către adulții nevaccinati. Este acceptabil un numar de decese pediatrice? Eu cred că nu. Dacă ești un adult căruia îi pasă de sănătatea și starea de bine a copiilor prea tineri să fie vaccinați, atunci mergi să te vaccinezi. Este atât de simplu.”
În continuare, Mihai Craiu ne aduce la cunoștință numărul total al persoanelor vaccinate de pe glob, reamintindu-ne că numărul infectărilor este în creștere. Din păcate, paturile de la ATI sunt în cea mai mare parte ocupate.
“Până acum s-au administrat peste 6 miliarde de doze de vaccin, în toată lumea, fiind vaccinată circa 40% din populația globului.
Numărul de pacienți nou diagnosticați se află în continuă creștere, mortalitatea, de asemenea, iar locurile la terapie intensivă sunt practic toate ocupate în România”, a explicat acesta.
Pediatru susține fără doar și poate vaccinarea, ca fiind soluția cea mai bună pentru a evita îmbolnăvirea în masă. Medicul recunoaște cu faptul că există și riscuri post vaccinare, însă acestea sunt mult mai mici și ar putea fi prevăzute cu ajutorul unor specialiști.
“O decizie înteleaptă ar fi să faceți vaccinul. Puneți în balanță spaimele produse de efecte adverse trecătoare și foarte rare, cu riscul de boală gravă, invaliditate pe termen lung (long-COVID) și deces în cazul în care faceți boala fără a fi fost protejați de vaccin.
Da, există efecte adverse foarte grave, chiar decese după vaccinare. La persoane care au diverse anomalii ale sistemului imun sau ale funcției endoteliale. Da, unii dintre vaccinați se simt foarte rău 2-3 zile și fac febră mare sau frisoane. Da, unii tineri pot face miocardită după vaccinare. Toate acestea sunt cunoscute și raportate în mod transparent.
Ce nu își asumă niciun antivaccinist, în discursurile lor apocaliptice despre riscurile vaccinării, este o alternativă. Niciunul nu vă spune cum ar trebui făcut în așa fel încât să nu vă expuneți riscului de boală gravă și deces. Bine, exceptând basmele de adormit copiii… cele cu hidroxiclorochina profilactică, patrunjelul și alte invenții similare, la fel de ineficiente.
Singura opțiune cunoscută și acceptată de imensa majoritate a cetățenilor din țările dezvoltate, cu acces facil la doze, este vaccinarea. Decizia vă aparține!”, a transmis cunoscutul medic.