Fostul manager al Spitalului “Victor Babeș” trage un semnal de alarmă cu privire la pericolul reprezentat de valul patru al pandemiei pentru o anumită categorie de persoane. Emilian Imbri subliniază că toate persoanele internate în stare gravă la ATI au în comun un lucru, ceea ce i-a și condus acolo.
România nu se află în topul țărilor cu o imunitate colectivă obținută prin vaccinare sau trecerea prin boală, ceea ce reprezintă un pericol pentru întreaga țară, din cauza exploziei de cazuri care pot pune presiune pe sistemul medical. Medicul Emilian Imbri atenționează asupra faptului că cele mai expuse persoane sunt acelea care nu s-au vaccinat, din această categorie făcând parte și persoanele care se află la Terapie Intensivă.
„Există deja, pe site-urile de specialitate, o informații cum că tulpina Delta este, pe lângă foarte contagioasă, este mult mai periculoasă decât ce am avut, Alpha.
Toți cei care sunt, în prezent, în ATI, nu sunt vaccinați. Cei care ajung în ATI, și sunt și oameni tineri în ATI în momentul de față și este un semnal de alarmă.
Informațiile care vin din zona medicală atrag atenția asupra pericolului pe care îl reprezintă această tulpină”, a explicat medicul Emilian Imbri, la B1TV.
În plus, medicul confirmă că cele mai multe cazuri cu tulpina Delta provin de la persoanele care se întorc din străinătate, acolo unde posibilitatea de a contacta este mult mai ridicată.
”Toți cei care vin dinspre Italia, Spania și Turcia și se întorc în țară, fie să viziteze locurile natale fie revin din concediu, sunt potențiali purtători de virus care vor intra în țară nestingheriți și îi vor îmbolnăvi în primul rând pe cei nevaccinați”, a adăugat medicul.
În urmă cu o săptămână, specialistul a oferit o estimare a ceea ce înseamnă imunizarea în România, făcând comparație cu alte țări în care vaccinarea a fost făcută într-un procent semnificativ.
„Ținând cont că la copii vaccinarea nu a început încă și nu s-au făcut încă presiuni pentru vaccinarea copiilor, asta însemană cam cinci milioane de suflete, mai luăm în calcul că o parte din populație e plecată din țară – 3 milioane – și mai rămânem cu cei care s-au vaccinat, unii au făcut boala, unii au anunțat, alții nu au anunțat și e un procent semnificativ.
Dacă în Israel se consideră că 10% din populație a făcut boala și se adaugă peste cei vaccinați, putem lua ca discuție că un număr însemnat de oameni au făcut boala și au imunitate și ajungem la 45-50%, dar din populația care locuiește în România. Asta înseamnă că e bine”, a declarat Emilian Imbri, potrivit sursei citate.