14 ian. 2022 | 10:00

Medic român, avertisment crunt înaintea exploziei generate de Omicron: „S-ar putea să afli, odată infectat, că nu erai doar prost înainte”

Sănătate
Medic român, avertisment crunt înaintea exploziei generate de Omicron: „S-ar putea să afli, odată infectat, că nu erai doar prost înainte”
Pacienți decedați în perioada pandemiei

Medicul psihiatru Gabriel Diaconu trage un semnal de alarmă privind explozia de infectări cu Covid-19 în viitorul extrem de apropiat. Potrivit medicului, în doar trei zile, numărul cazurilor va depăși 20.000, iar într-un alt interval de timp, relativ scurt, toți cunoscuții noștri vor ajunge să fie infectați. Modul în care fiecare va trece prin acest val va fi determinat de ceea ce am învățat pe parcursul celor doi ani de pandemie, transmite cunoscutul cadru medical.

Ce simptome vor fi predominate în valul cinci

Medicul Gabriel Diaconu a transmis pe perioada pandemiei diverse mesaje de conștientizare, menite să ofere cetățenilor un ajutor moral într-o perioadă extrem de tensionată. În urmă cu o zi, acesta a anunțat câteva informații legate de explozia infectărilor care deja a început, iar de luni, lucrurile par să fie și mai serioase. Cu toate acestea, Gabriel Diaconu susține că, în câteva săptămâni ne vom lovi iar de perioada în care vom vorbi cu apropiații noștri, aflând că toți au  Covid.

„Cazuri avem, și vom avea și mai multe. Astăzi aproape 10 mii, de luni încolo trecem sensibil de 20 de mii / zi până spre sfârșitul lunii. Nu suntem la distanță mai mare de două – trei săptămâni de momentul la care mai toți cei pe care îi știi au să aibă roșu în gât, muci, o tuse mai seacă, posibil și un test pozitiv la COVID.

Meciul sezonului de iarnă cu corona se dă și cu tine, și fără tine. Și de crezi, și dacă nu crezi. Și dacă ești ahtiat după extratereștri antici, și dacă te-a scârbit complet dihonia vaccinală din ultimii ani. Și dacă înțelegi știință, și dacă te umple de duh sfânt faptul că apa poate curge și la deal.

Acum, mai ales că se strâmbă unii despre măsurile luate, despre eficacitatea lor, despre cât de bine om fi sau nu pregătiți, despre responsabilitate civică sau guvernamentală”, a explicat medicul.

„Responsabilitatea e la fiecare”

În continuare, medicul susține că valul cinci al pandemiei va reprezenta pentru toți cetățenii un extemporal la care vor putea pune în practică toată experiența acumulată în timpul pandemiei, iar rezultatul va fi pe măsura lecțiilor învățate.

Din păcate, acesta preconizează că oamenii vor fi luați din nou prin surprindere cu privire la toate problemele sistemului medical din România, dar că, din păcate, greșelile și ignoranța nu vor mai putea fi șterse, iar consecințele vor fi oferite drept bonus.

„Luat la rece, responsabilitatea e la noi. La voi. La fiecare. Fiecare după dorință, putință și rezervă de răbdare. Acesta este extemporalul la istorie de la care, la propriu, nu poți trage chiulul. Ce-ai aflat, ce-ai învățat, cum te-ai instruit în acești doi ani va face, în bună măsură, diferența în următoarele două luni. Ce-o mai fi ajuns și pe la tine, ce te-o mai fi speriat unii sau luat la bășcălie alții, prea puțin mai contează acum.

Vaxxer sau anti-vaxxer, roșu galben sau albastru, ne-om uita în ochii lipsă ai minusculului agresor din ce în ce mai îndeaproape. Unde va fi buba? Are să fie buba când cohorte întregi de lucrători, unii în domenii esențiale, vor fi descuamați de boală și ținuți acasă de semne sau simptome, lunga izolare sau scurta carantină.

Are să fie buba când iar umplem spitalele, că altele noi între timp n-au avut cum apărea. La fel, cu paturile și personalul, cu operaționalizarea ATI și forța umană de lucru, astăzi e triplă față de momentul 2020. Dar Omicron e navă spațială pe lângă primul model de nou-coronavirus.

Dacă e să existe un orizont de argint e că, la Paște, Hristos va învia din morți. Dacă e să existe o ironie macabră, e că ceilalți morți până acum, sau până atunci, nu”, a mai spus acesta.

„ Fii cu băgare de seamă. Atât”

Spre finalul mesajului manifest, medicul Gabriel Diaconu face pentru ultima oară apel la persoanele mult prea încrezătoare în forțele proprii și în noroc, pentru a privi cu îngrijorare și precauție adevăratul pericol al pandemiei și al unei potențiale crize sanitare.

„Oamenii s-au chinuit. Oamenii s-au chinuit, alții au fost chinuiți de ce li se întâmplă. Te-ai fi gândit că o blândă judecată a ororilor va fi suficientă și pentru ultimul sărman cu duh să-și pună pielea la păstrare, să facă ce-are de făcut, să fie prudent, să fie precaut.

Sunt câteva motive pentru care, cred, nu vei vrea să te grăbești să faci odată COVID cu Omicron, să scapi de coșmarul așteptărilor. Dar poate, cel mai important este că, dacă nu te-ai vaccinat, dacă n-ai trecut anterior prin infecție, și totuși ești vehement, bați pumnul în piept, ia priviți fraierilor că nu-i așa mare nenorocire,

S-ar putea să afli, odată infectat, că nu erai doar prost înainte, cât că poate nici sănătatea nu îți e chiar atât de bună pe cât o credeai. Fii cu băgare de seamă. Atât”, și-a încheiat medicul mesajul.

 

Parteneri
De ce se mănâncă pomana porcului de Ignat deși suntem în Postul Crăciunului
Redactia.ro
Cum se denunțau vecinii unii pe alții la Securitate:„Aflându-se în casă, cu ușa deschisă, s-a exprimat într-un mod imposibil de reprodus la adresa tov. Ceaușescu“
Click.ro
Ultimele mesaje trimise de pe front de soldații ruși. „E un munte de cadavre”. Mărturii cutremurătoare
Digi24
Imagini cu Mihaela Prigoană! Văduva afaceristului este cu mult mai tânără decât el FOTO
Vocea.biz
O mai ții minte pe Esmeralda? Au trecut 27 de ani de la rolul care a făcut-o celebră pe actrița Leticia Calderon, iar viața ei a bătut orice telenovelă! Cum arată azi, la 56 de ani, frumoasa actriță / FOTO
Unica.ro
Atenție la banii din portofel! S-ar putea să fie falși. Ce se întâmplă
EVZ.ro
Un bărbat și-a ucis soția în luna de miere. Înainte să comită crima, spunea despre femeie că este „totul” pentru el
Spynews
S-a stins din viață marele actor. Lumea toată l-a iubit: Nu e corect, merita mai mult timp!
Capital.ro
Pentru el s-a transformat Maria Popovici? A fost surprinsă la ceas de seară cu un bărbat elegant și galant. Divorțul de Mincu a schimbat-o radical. 20 de imagini în care nu o mai recunoști
Avantaje
El va fi VIITORUL PREȘEDINTE al României? CUTREMUR la nivel național
Mediaflux
Ion Șaulescu de la Mireasa, sezonul 4, adevărul despre separarea de Raluca, după trei ani de relație: „Nu sarcina a fost motivul”. Ce s-a întâmplat între foștii concurenți
Spynews.ro
Două alimente consumate zilnic de români s-au dovedit a fi cancerigene
Realitatea.net
Rezultate Loto azi, 22 decembrie 2024. Numerele câștigătoare duminică la 6/49, Joker, 5/40, Noroc, Super Noroc și Noroc Plus
Antena 1
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Shtiu.ro