28 oct. 2021 | 09:21

Medic ATI, mesaj cutremurător în plin val patru al pandemiei: „În zilele acestea se stinge o întreagă generație de bunici”

Sănătate
Medic ATI, mesaj cutremurător în plin val patru al pandemiei:
Elena Copaciu, medic ATI la Matei Balș

Un medic ATI de la Institutul „Matei Balș” anunță cu regret moartea unei generații de bunici, decese determinate în cea mai mare parte de Covid-19, la care se mai adaugă și cormobiditățile existente. Cadru medical reușește să transmită prin intermediul mesajului său toată suferința trăită la finalul vieșii de cei cărora le suntem datori pentru cine suntem astăzi.

Medic ATI, mesaj manifest: “Moartea e subiect tabu în România, deși ne pândește zilnic”

Medicul Elena Copaciu și-a găsit puterea de a scrie un mesaj manifest pe pagina sa de Facebook, prin care să le aducă la cunoștință celor indiferenți față de suferința pacienților din spitale cum își petrec ultimele zile din viață cei care ar putea fi părinții sau bunicii lor. Doctorița descrie ca fiind o realitate scenariul cel mai sumbru la care ne-am fi putut gândi cei de acasă, feriți pentru moment de necazuri.

În același mesaj, aceasta acuză politicienii pentru lipsa de implicare în această problemă extrem de serioasă a societății, încercând mai degrabă să refuze realitate, decât să o înfrunte și să găsească soluții.

„Numai dacă ați ști! …în zilele acestea se stinge o întreagă generație de bunici! Ei mai întâi! Singuri în pustiul reanimărilor Covid, luptând pentru fiecare gură de aer, cu sau fără oxigen! Agonia în insuficiență respiratorie e cumplită! Într-o țară care nu are legislație <end of life care>! Pentru că nu avem politicieni capabili să își asume moartea în demnitate a seniorilor noștri! Moartea e subiect tabu în România, deși ne pândește zilnic pe undeva”, și-a început Elena Copaciu mesajul

Ce au în comun toți pacienții care ajung la ATI

În continuare, medicul Elena Copaciu explică reacțiile agresive ale pacienților la întrebarea dacă sunt vaccinați. Din păcate, persoanele care ajung la ATI se află deja în stare gravă, cu organe afectate, cele mai multe cazuri fiind în această situație din cauza prezentării tardive la medic. De asemenea, medicul atrage un semnal de alarmă privind vârsta nu foarte înaintată a multor pacienți care ajung la ATI.

“În Covid vârsta celor cu forme grave a scăzut vertiginos! Pacienții devin agresivi dacă îi intrebi dacă sunt sau nu vaccinați, dar ne facem doar datoria unei anamneze medicale complete! La ATI nici nu mai contează dacă sunt sau nu vaccinați!

„Regula” e: prezentare tardivă, fibroză pulmonară deja constituită, ivermectină până la toxicitate hepatică, tocilizumab de multe ori prea târziu dat( dacă o fi bun de ceva), aparținători care aleargă disperați după favipiravir( prea puține evidențe și prea mare risc teratogen), remdesivir( evidențe discutabile) sau, iar, tocilizumab( multe reactii adverse și beneficii incerte), etc.
Și tot nu întelegem ca cel mai sigur tratament este preventia? Adică, vaccinul?

Sperați în anticorpii monoclonali. Nu sunt panaceu universal și sunt tot mecanism ARN! Nevaccinaților privilegiați tratați precum Donald Trump, nu vă temeti de acest mecanism ARN, ci doar de cel inclus în vaccinuri? Se pare ca vom avea și antiviral specific, Molnupiravir, veste extraordinară, dar să vedem analiza organismelor FDA Si EMA și sa nu uităm că, tratamentul cel mai sigur e prevenția!”, a adăugat Elena Copaciu.

 

Parteneri
Se schimbă regulile de călătorie în Marea Britanie. Cum vei intra de anul acesta în Anglia
Redactia.ro
Georgică Cornu o dă în judecată pe Marina Almășan, la început de an! Câți bani îi cere fostei iubite? Fiica afaceristului a dat-o si ea în judecată! Replica furibundă Marinei Almășan!
Click.ro
O femeie, fost ofițer de penitenciar, a fost condamnată la 15 luni de închisoare, după ce a fost filmată făcând sex cu un deținut
Digi24
Imagini cu Mihaela Prigoană! Văduva afaceristului este cu mult mai tânără decât el FOTO
Vocea.biz
Cum și-a amenajat Maurice Munteanu apartamentul de 117.000 de euro din București. Imaginile s-au viralizat pe internet! Wow, ce decor!
Unica.ro
Cel mai mare risc pentru România în 2025. Analiza care schimbă tot
EVZ.ro
Bănel Nicoliță, surprins de ziua lui de naștere! Cine l-a așteptat acasă, la miezul nopții
Spynews
Călin Georgescu, învins. Anunțul la care nu s-ar fi așteptat: Pentru schimbare..
Capital.ro
Cum arată și cât te costă să dormi în casa lui Tudor Chirilă, la Porumbacu de Sus. Imaginile sunt idilice: iubita lui a pus murături pentru turiști, el face tabere de creație, iar copiii se bucură de natură
Avantaje
CUTREMUR în POLITICA din ROMÂNIA! RĂSTURNARE MAJORĂ privind ALEGERILE PREZIDENȚIALE! AU DECIS!
Mediaflux
Marian Drăgulescu se căsătorește! Fostul sportiv a anunțat data la care va avea loc marele eveniment 
Spynews.ro
Zodiile care vor avea 5 ani plini de noroc, începând cu 2025. Trăiesc cea mai bună perioadă a lor: succes uriaș, mai ales financiar, călătorii în străinătate
Realitatea.net
Motivul pentru care Cuza de la Noaptea Târziu a refuzat să își viziteze părinții timp de 2 ani. Ce s-a întâmplat
Antena 1
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Shtiu.ro