Matei Stratan, la mâna Madalinei Ghenea. Ce refuză să facă fostul iubit al actriței. EXCLUSIV

de: Andrei Violeta
15 10. 2022

Matei Stratan își poate vedea fiica numai în Italia sau în alte vacanțe peste hotare, dar nu și-n România, acolo unde locuiește cu familia sa. Și, de fiecare dată, micuța Charlotte este însoțită și de bunica sa maternă. Cum cei doi părinți nu au fost căsătoriți, iar tânărul afacerist nu s-a adresat instanței, acesta nu are nici până în ziua de astăzi un program clar și stabil de vizite.

Ce interdicție i-a pus Mădălina Ghenea tatălui fiicei sale

Cu toate acestea, potrivit unor surse din apropierea celor doi, întrucât tot speră în rezolvarea lucrurilor pe cale amiabilă, Matei Stratan refuză sfatul avocaților, de a face întâmpinare și a-și cere drepturile în fața completului de judecată.

Mădălina Ghenea și Matei Stratan s-au iubit cu patimă în urmă cu mai bine de cinci ani, și au devenit părinții unei minunății de fetițe, Charlotte. Ambii erau nu doar tineri și frumoși, ci și cu o carieră în ascensiune și părea că niciun nor nu se va abate pe cerul relației lor senine de până atunci.

Doar că, în loc să-i unească și mai mult, nașterea micuței i-a îndepărtat, încet, încet. Fix într-unul dintre cele mai frumoase momente pentru ei, după ce Charlotte a împlinit 2 ani, ambii s-au acuzat de infidelitate și, în loc să ajungă în fața altarului, povestea lor de dragoste s-a destrămat, surprinzător.

Ce solicită în notificarea trimisă

În prezent, cei doi păstrează o relație civilizată, de dragul fetiței. Fetiță pe care, însă, actrița nu o lasă să vină să petreacă timp și-n România, acolo unde sunt și rudele mai în vârstă ale fostului partener, care și-ar dori să o revadă.

Matei Stratan își poate vedea fiica numai în Italia sau în alte vacanțe peste hotare, dar nu și-n România, acolo unde locuiește cu familia sa. Și, de fiecare dată, micuța Charlotte este însoțită și de bunica sa maternă.

Cum cei doi părinți nu au fost căsătoriți, iar tânărul afacerist nu s-a adresat instanței, acesta nu are nici până în ziua de astăzi un program clar și stabil de vizite.

El refuză să-și cheme fosta iubită în fața completului de judecată și tot speră să cadă de acord cu aceasta în privința copilei. Motiv pentru care, prin intermediul avocaților, i-a trimis și o notificare în care cere acest lucru.

„Matei își poate vedea fetița atunci când dorește, dar doar în Italia, acolo unde este supravegheat și de mama Mădălinei.

El speră să obțină însă un răspuns favorabil la notificarea trimisă, aceea de a se stabili un program clar de vizite, iar micuța să poată locui și în România.

Dacă nu, singura variantă ar fi un proces în insanță, pe care el l-a tot refuzat până acum”, au declarat în exlusivitate pentru playtech.ro surse din apropierea tânărului afacerist.

1500 de euro pe lună, pensia alimentară pentru fetiță

Deși Charlotte nu știe prea multe despre orașul în care s-a născut, București, ea vorbește foare bine și limba română, și italiană, semn că cei doi părinți ai săi au avut grijă și s-au ocupat de micuță.

Chiar dacă ar fi putut duce un trai îmbelșugat în țara sa natală, Mădălina preferă să stea cu chirie, într-o zonă de lux din Italia.

Dat fiind faptul că este mai mereu pe drumuri, ea și-a adus mama să locuiască împreună și să aibă grijă de fiica sa. Actrița primește de la fostul iubit, potrivit propriilor sale mărturisiri, o pensie alimentară de 1500 de euro pe lună.

„Plătesc singură chiria la Milano, nu plătește nimeni pentru mine. Charlotte primește 1500 de euro pe lună de la tatăl său”, spunea, recent, Mădălina Ghenea.

Potrivit aceleiași surse, mai sus-menționată, deși actrița i-ar fi solicitat fostului iubit să-I cumpere o casă în Italia, pentru fetiță, acesta nu e de acord și preferă să-i pună bani deoparte, pentru atunci când va deveni majoră.