Măsuri suplimentare impuse către Horeca pentru evenimentele organizate de 8 martie

de: Ionuț Vieru
01 03. 2021

Dan Nechifor, Prefectul județului Botoșani, a cerut reprezentanților industriei HoReCa să adopte măsuri suplimentare în cadrul evenimentelor organizate de 8 Martie. Dan Nechifor a făcut această cerere luni.

Măsuri suplimentare pe 8 martie

Întâlnirea a avut loc luni, iar la ea au participat mai mult reprezentanți. La ședință au fost prezenți reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență, reprezentanții Direcției de Sănătate Publică, Inspectoratului de Poliție Județean și Inspectoratului de Jandarmi Județean. Cei prezenți la întâlnire au discutat despre rata de infectare în creștere a noului virus. În cazul în care reprezentanții industriei HoReCa vor ține evenimente speciale, aceștia sunt obligați să respecte legea. Vor trebui să ofere măsuri suplimentare de igienă împotriva virusului.

Rata de infectare cu virusul Covid-19 a crescut la nivelul municipiului Botoșani. Luni, rata de infectare era de 2,75 cazuri la 1.000 de locuitori. Cu o zi înainte, duminică, rata de infectare era 2.68 la 1.000 de locuitori. Dan Nechifor, prefectul județului Botoșani, și-a manifestat îngrijorarea față de ritmul exagerat de creștere a numărului de cazuri de coronavirus în județ. El a transmis faptul că dacă nu se vor respecta măsurile sanitare impuse de lege, județul Botoșani ar putea intra, din nou, în scenariul roșu. Acest lucru presupune închiderea cafenelelor și restaurantelor.

„Am avut această întâlnire pentru a asculta şi părerea lor şi pentru a le aduce aminte că suntem la 2,75 şi că trebuie să respectăm cu atât mai mult măsurile de siguranţă, pentru nu a închide şcolile şi, automat, să închidem şi restaurantele”, a declarat, Dan Nechifor.

Județul Botoșani ar putea reintra în scenariul roșu

Direcția Publică de Sănătate Publică (DSP) a transmis sâmbătă noile date în ceea ce privește rata de infectare cu noul Covid-19. Informațiile arată că există o creștere constantă a ratei în municipiul Botoșani. În acest ritm, peste două săptămâni, județul ar putea intra în scenariu roșu. Astăzi, nivelul de infectare a atins 2,75 la mie. În urmă cu doar două săptămâni, rata de infectare era de 2,15 la mie.

În altă ordine de idei, rata s-a majorat săptămânal cu 0.22 la mie. În acest ritm, dacă ritmul se va păstra, rata de infectare va depăși 3 la mie în doar două săptămâni. În acest caz, se vor închide cafenelele, restaurantele, cazinourile și multe alte activități. În acest moment, la nivelul județului, o singură localitate se află în scenariu roșu. Este vorba de Dobârceni, unde rata de infectare este de 3,25 la mia de locuitori. Activitatea HoReCa a fost sistată timp de două luni în Botoșani, de la începutul lunii noiembrie până pe 2 ianuarie, cu excepția livrărilor.

Iată care este situația în urban în acest moment:

  • 2,59 Botoșani
  • 0,69 Dorohoi
  • 2,01 Bucecea
  • 0,25 Săveni
  • 0,26 Flămânzi
  • 0,52 Darabani
  • 0,47 Ștefănești