Mașini ieftine vândute de ANAF în octombrie: VW, Skoda, Dacia, ce poți cumpăra la doar 800 de lei

de: Ștefan R. Apostol
18 10. 2020

ANAF ne-a obișnuit, în ultia vreme, cu lictiațiile la mașini, apartamente și alte obiecte confiscate de la diferiți rău-platnici. În luna octombrie instituția anunță licitații la mașini, second-hand, numai că prețul este cel puțin ciudat.

Mașini ieftine vândute de ANAF în octombrie

Instituția ANAF, prin sediile sale din București, Craiova și Brașov, anunță scoaterea la licitație a unui număr de mașini confiscate de la rău-platnici, și nu sunt deloc de neglijat, dacă ne uităm la mărcile acestora. Este vorba de Volswagen, Skoda, Mazda, BMW, Opel Astra, Audi, sau Volvo. Cele mai multe dintre aceste mașini sunt la a doua, chiar a patra licititație. Motivul este foarte simplu, nu s-au găsit doritori.

VW, Skoda, Dacia, ce poți cumpăra la doar 800 de lei

Conform comunicatului dat de ANAF, de exemplu, la sediul din Craiova, pe data de 27 octombrie, de la ora 12:00, se scoate la lictiație un model de BMW. Este vorba de un BMW 530d, an de fabricație 2007, cu motor diesel de 3000 cmc și 214 cai-putere.

Prețul de pornire al licitației, fără TVA, este de 18.948 lei. Rămânem la Craiova, pentru că se va scoate la licitație și un Volvo V40. Anul de fabricație al modelului este 2000, iar prețul de pornire la licitația 12 decembrie este de 2.100 de lei.

În Capitală, se vor scoate la licitație trei modele diferite, pe 22, respectiv 29 octombrie, iar prețurile de pornire, fără TVA, pleacă de la 7.168 lei și ajunge până la 9.808 lei. Este vorba de Skoda Superb din 2006, cu prețul de pornire de 7.168 lei. ANAF mai scoate la licitație un Opel Astra Station Wagon, an de fabricație 2007, la prețul de 9.808 lei și Audi A4, an fabricație 2006, cu preț de pornire de 9.079 de lei.

Mașini ieftine vândute de ANAF în octombrie

Dacă nici acestea trei nu vă încântă, ANAF vă mai propune, la Brașov, o Mazda 323. Mașina are prețul de pornire al licitației de 1.173 de lei. Tot la Brașov, cu doar 818 lei, preț de licitație, puteți achiziționa un Volkswagen Golf Variat 4Motion, an de fabricație 2001. Ai spune că este un adevărat chilipir. Licitația, a doua conform ANAF, va vea loc pe 28 octombrie, începând cu ora 12:00, la sediul ANAF din Brașov.

Mare parte din aceste mașini sunt confiscate în urma descoperirii unor nereguli. Altele au fost sechestrate pentru a recupera anumite daune din partea celor în cauză.

Rămâne să vedem ce vor mai scoate la licitație, în perioada următoare cei de la ANAF și care vor fi prețurile de licitație.