Mărturia plină de durere făcută de soţia unuia dintre bărbaţii uciși cu sânge rece la Oneşti. A căzut pe jos de durere

de: Ionuț Vieru
05 03. 2021

Mărturia a fost făcută de către o prietenă de familie. Aceasta a povestit că soția și copilul victimei suferă foarte mult în urma morții bărbatului. Femeia lucra în același spital în care a fost operat criminalul.

Soția unuia dintre victime, noi mărturisi

Nicoleta Andronic este prietena soției lui Dan Pătatu, unui dintre cei doi muncitori ce au fost  sechestrați și uciși în imobilul din Onești. Bărbatul avea 55 de ani și o familiei frumoasă, care acum suferă. Femeia a spus că soția lui Dan lucrează ca și asistentă la spitalul în care a fost operat criminalul. În acea azi, era de serviciu pe secția de chirurgie. Nu știa ce se întâmplă cu soțul ei, iar vestea că acesta s-a stins din viață a dărâmat-o și a căzut pe jos de durere.

Cristina, ca şi profesionist în meseria de asistent medical pe secţia de chirurgie, dădea dovadă de responsabilitate în tot ceea ce făcea. M-am întâlnit aseară cu ea şi este devastată, sau poate cuvântul acesta este prea puţin. Nu se poate descrie în cuvinte starea prin care trece. Chiar dacă este totuşi într-o stare de şoc încearcă să se menţină. Ce am remarcat în această familie, se ajută reciproc. Fiul o susţine pe ea şi ea îl susţine pe fiul ei. Chiar aseară am discutat şi cu Tudor. Se ţine puternic, dar suferă. Dacă priveşti în sufletul lui, vezi un suflet gol şi cred că va rămâne traumatizat toată viaţa. Să nu uităm că peste trei luni va susţine examenul de Bacaulaureat şi ar vrea să facă şi o Facultate, am înţeles că în domeniul IT-ului”, potrivit prietenei familiei Pătatu.

De asemenea, femeia spune că fratele lui Dan Pătatu ar fi vorbit la telefon cu criminalul. Acesta i-a transmis că nu o să îl mai vadă în viață.

Cum a reacționat fiul bărbatului ucis

Dan Pătatu avea un băiat ce urma să împlinească vârsta de 18 ani și trebuia să susțină examenul de Bacalaureat in doar câteva luni. Cei trei aveau planuri mari pentru viitor, în special băiatul lor.

Am ținut să vin și să spun lucuri din suflet, că înainte de orice sunt li eu un om care am suflet. Sunt soție, sunt mamă și sunt colegă și prietenă foarte bună… Ne-am crescut copiii împreună. Am un fiu care este de aceeași vârstă cu fiul doamnei Pătatu. Vreau să vă spun că m-a afectat foarte mult pe mine și pe toți colegii din Spitalul Onești: medici, asistenți, infirmieri și toți oamenii cu care doamna Pătatu lucra.