09 nov. 2021 | 07:39

Mărturia cutremurătoare a unui medic despre două surori infectate cu Covid-19: „Pentru sora mai mică a fost prea târziu. Pentru ea am auzit clopotul bisericii”

Sănătate
Mărturia cutremurătoare a unui medic despre două surori infectate cu Covid-19: „Pentru sora mai mică a fost prea târziu. Pentru ea am auzit clopotul bisericii
Sandra Alexiu, medic de familie Sursă poză: Facebook

În ciuda faptului că România se află într-un scenariu sumbru, iar oamenii au avut șansa să vadă dramele ce se petrec în spital, există în continuare bolnavi care își așteaptă moartea acasă, paralizați de frica a ceea ce s-ar putea întâmpla dacă se prezintă la doctor. Acesta este și cazul a două femei, surori, care s-au infectat cu Covid-19, însă nu s-au arătat interesate să consulte niciun medic. Într-un final, femeile au ajuns la spital, dar mult prea târziu pentru una dintre ele.

“Pozele ecranului mi-au tăiat respirația”

Medicul Sandra Alexiu, preşedintele Asociației Medicilor de Familie București-Ilfov, a povestit una dintre experiențele traumatizante trăite în această perioadă. Mai exact, este vorba despre cazul a două femei surori infectate cu Covid-19. După ce a aflat rezultatele testelor, medicul a sunat acasă la surori, iar modul în care au vorbit reflecta starea rea în care se aflau.

La insistențele acesteia, femeile au primit un pulsoximetru, iar rezultatele apărute pe ecran au șocat medicul. Din păcate, saturația de oxigen era foarte mică, ceea ce înseamna că femeile erau într-un pericol foarte mare. Chiar și așa, medicul povestește că i-a luat ore bune pentru a-și convinge pacientele să meargă la spital, aceastea dezvoltând o frică acută pentru spitale ți pentru

„Acum două săptămâni am primit rezultatul testelor lor, două surori pe care nici nu mai știu de când nu le-am văzut. Am sunat pe numărul din raport și mi-a răspuns sora mai mare, vorbind cu greu, cu pauză după fiecare cuvânt.

În fundal se auzea tușind sora cea mică, leat cu mine. Cineva din familie le-a dus la insistența mea un pulsoximetru…pozele ecranului mi-au tăiat și mie respiratia: 51% și 72%. Mi-au trebuit ORE să le conving să plece la spital. Frica față de „ororile din spital” de care auziseră la televizor le paralizase”, a povestit medicul Sandra Alexiu.

Una dintre surori nu a rezistat

În continuare, medicul a explicat că, în urmă cu puțin timp, una dintre femei a murit, iar sora ei s-a prezentat la cabinetul medicului, regretând enorm deciziile luate și lipsa de acțiune la momentul potrivit.

„Pentru sora mai mică a fost prea târziu. Pentru ea am auzit clopotul bisericii în urmă cu câteva zile și pentru amintirea ei și a celorlalți pe care i-am pierdut în Valea asta a plângerii care a ajuns România, mi-am pus masca neagră.

Sora cea mare a venit astăzi, după două săptămâni de la testare, la cabinet. În doliu, mi-a spus pustiită cât regretă deciziile ei și cât de mare e diferența față de ce a văzut la televizor și felul în care se poartă oamenii din spital cu bolnavii ca ea sau sora ei”, a adăugat medicul Sandra Alexiu pe pagina sa de socializare.

În concluzie, specialistul a subliniat că toate îndoielile și fricile avute de femei s-au datorat în mare parte dezinformării care ne bombardează din multe surse accesibile cetățenilor.

„De ce se întâmplă asta? Eu sper ca realizatorii, producătorii, prezentatorii, regizorii acelor emisiuni sau autorii acelor „live” uri de pe social-media să-și găsească liniștea atunci când și femeia asta amărâtă de la țară va fi împăcată”, a încheiat medicul Sandra Alexiu.

Parteneri
De ce a murit Ilina Pârvu de la Visuri la Cheie
Redactia.ro
Zodiile care își schimbă destinul după Sfântul Ion 2025! Viața lor înflorește după ani de chin
Click.ro
O femeie, fost ofițer de penitenciar, a fost condamnată la 15 luni de închisoare, după ce a fost filmată făcând sex cu un deținut
Digi24
Imagini cu Mihaela Prigoană! Văduva afaceristului este cu mult mai tânără decât el FOTO
Vocea.biz
Imagini din casa în care locuiesc Mircea Badea și Carmen Brumă, alături de fiul lor. Apartamentul e decorat în alb și bej și e pe două etaje / FOTO
Unica.ro
Mircea Badea, un amănunt neobservat de nimeni. Care e problema cu bolidul lui David Popovici
EVZ.ro
Cât de mult a schimbat-o divorțul pe Karmen Minune. La ce concluzie a ajuns artista după separarea de tatăl fetiței sale
Spynews
A căzut cortina! Secretul pe care Călin Georgescu l-a ținut ascuns de români: Ceaușescu, dacă ar mai fi trăit...
Capital.ro
Toată lumea vorbește acum despre Sebastian Stan, iar detalii dureroase au ieșit la iveală. Ce s-a întâmplat în Constanța, în copilăria lui. Cine e, de fapt, mama lui
Avantaje
RĂSTURNARE de SITUAȚIE privind INDEXAREA PENSIILOR! Guvernul, OBLIGAT să le MĂREASCĂ
Mediaflux
Ce declarație de dragoste i-a făcut Daniel Niculae Cristinei Ich! Și-a exprimat sentimentele public pentru prima dată | FOTO
Spynews.ro
Zodiile care vor avea 5 ani plini de noroc, începând cu 2025. Trăiesc cea mai bună perioadă a lor: succes uriaș, mai ales financiar, călătorii în străinătate
Realitatea.net
Ce a putut să pătească Ramona Olaru, pe aeroport, în SUA. Vedeta a fost verificată la sânge de autorități
Antena 1
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Shtiu.ro