În dosarul „Raisa”, se pare că lucrurile evoluează de la o oră la alta, și nu în bine, din păcate. În cursul zilei de astăzi, avocatul familie Raisei, Adrian Cuculis, anunța decizia procurorilor privind cerea de aducere a doi martori importanți la audieri. Dacă în cazul polițistului, procurorii dădeau un aviz negativ, în cazul celui de-al doilea martor, declara Cuculis, aceștia dădeau un aviz pozitiv. Numai că, la câteva ore de la acea declarație, avocatul spune că martorul, femeia care se afla la volanul mașinii de pe a cărei cameră se înregistrase tot accidentul, a dispărut fără urmă.
În ultimele zile, așa cum a declarat și avocatul Adrian Cuculis, s-au făcut mai multe demersuri către procurori pentru a fi admiși doi martori importanți în acest dosar. Este vorba de polițistul care i-a schimbat hainele agentului implicat în accident și un al doilea martor, poate mai important decât primul, o femeie din a cărei mașină s-ar fi înregistrat cu camera de bord tot accidentul. Adrian Cuculis anunța că procurorii au dat o decizie pozitivă la cererea depusă, dar numai în cazul celui de-al doilea martor:
„Ancheta a decis. Martorul din cauza cu accidentul mortal unde a fost implicată Raisa, căutat de poliţie. Procurorul a admis cererea noastră.
A dispus identificarea martorului ce are filmarea cu camera de bord ce pare să fi surprins accidentul. Antagonic a respins cererea prin care am cerut ca poliţistul care i-a schimbat geaca lui Popescu să fie şi el audiat.”, spune Adrian Cuculis.
Legat de acest al doilea martor, același avocat mai declara că la începutul anchetei femeia era dispusă să fie chemată ca martor, și să pună la dispoziția procurorilor imaginile surprinse cu camera de bord. Dar, la doar câteva ore de la decizia procurorilor, același avocat declară că femeia a dispărut și nu mai poate fi găsită.
„A dispărut de pe toate mediile. Martorul este o doamnă care apare pe toate imaginile. În momentul în care au fost cerute aceste imagini nu știu ce a făcut cu ele, cred că nici măcar nu le mai are. Am o captură de pe aplicația WhatsApp unde i-am adus la cunoștință faptul că distrugerea filmărilor de pe camera de bord reprezintă infracțiune.
Procurorul a dispus identificarea persoanei și polițiștii sunt acum pe urmele martorului pentru a se găsi camera de bord. Nu am înțeles de ce este un mister cu depunerea acestei înregistrări măcar la Parchet. (…) Este singura filmare despre care știm în momentul de față că înregistrează de la nivelul unei camere de bord ce s-a întâmplat acolo atât în momentul respectiv, cât și ulterior.”, a explicat Adrian Cuculis, la Antena 3.
Avocatul a povestit recent și despre momentul plin de emoție atunci când Marina, prietena Raisei, a fost audiată de procurorii de caz, dar și despre faptul că agentul de poliție inculpat trebuia ca astăzi să fie pus în fața testului poligraf.