Noaptea de duminică spre luni a fost una extrem de tensionată, asta după ce în mai multe orașe din țară au fost organizate protestele spontane împotriva restricțiilor impuse de autorități. În urma scenelor care au marcat un moment istoric pentru România, jurnalistul Marius Tucă și-a exprimat susținerea față de scopul manifestațiilor.
Sătuli de restricțiile dure și de incompetența sistemelui medical, mii de cetățeni au luat cu asalt străzile mai multor localități pentru a scandal “libertate” și “demisia” Guvernului.
Oamenii și-au exprimat atingerea limitelor cu privire la restrângerea libertății în contextul în care, conform regulilor intrate în vigoare de duminică, locuitorii mai multor orașe cu rata de incidență mare trebuie să intre în casă începând cu ora 20:00, iar închiderea magzinelor să aibă loc la ora 18:00. În fruntea susținătorilor acestor proteste se află și jurnalistul Marius Tucă, care a etichetat aceste proteste ca fiind un “moment istoric”, criticând dur gestionarea ineficientă a pandemiei de către cei care ne conduc.
„În noaptea de 28 spre 29 martie, și nu în orice noapte, în noaptea de duminică, timpul nu a mai avut răbdare și miile de oameni au ieșit să demonstreze împotriva rectricțiilor impuse de regimul Iohannis. Un moment istoric având în vedere bătaia de joc nesfârșită la care a fost supusă populația de la începutul pandemiei până astăzi.
Ultimele luni de când s-a instalat Guvernul Cîțu au fost cele care au umplut paharul: restricții peste restricții, măsuri luate de la cel mai înalt nivel după ureche, folosirea amenzilor și a poliției cu un dispreț de care România nu a avut niciodată parte, cu o guvernare de o aroganță nesfârșită, România părea să fie scufundată în carantină, izolare și întuneric”, și-a început prezentatorul TV acuzațiile la adresa autorităților.
Marius Tucă judecă în termeni dur atmosfera tensionată creată în țară pentru „binele cetățenilor”. Jurnalistul susține chiar faptul că președintele se afla la un pas de a scoate tancurile în stradă pentru a acționa împotriva celor care ar încălca restricțiile impuse.
„Ultimele zile de când nefericiții Vlad Voiculescu, Florin Cîțu, Bode și Arafat au anunțat noile restricții au transformat România în stat polițienesc: peste tot polițiști, jandarmi trimiși să controleze, să amendeze, să aresteze, să închidă.
Ultimele zile în care girofarurile aprinse învârtindu-se te agresau la fiecare colț de stradă, în toată această atmosferă a unui stat polițienesc mai lipsea ca regimul Iohannis să scoată tancurile în stradă.
Gata, ajunge: mămăliga stă să explodeze când nimeni nu se mai aștepta la asta, în miezul unei nopți de duminică, în noaptea de 28 spre 29 martie anul de grație, de pandemie 2021”, a declarat acesta, potrivit Alpehnews.