Marius Moise și Bianca Giurcă de la Insula Iubirii au minţit despre relaţia lor. Ce s-a întâmplat, de fapt, după emisiune

de: Manolică Anca
30 08. 2023

Sezonul 7 al emisiunii Insula Iubirii de la Antena 1 a ajuns la final, astfel că telespectatorii au avut ocazia să afle care dintre concurenți au plecat împreună și care separați, dar și se s-a întâmplat în următoarele șase luni de la terminarea filmărilor. Cum și de ce au mințit Marius Moise și Bianca Giurcă despre relaţia lor.

De ce au mințit Marius Moise și Bianca Giurcă despre relaţia lor

Insula Iubirii sezonul 7 a avut bonfire-ul final. A fost o experiență unică, un test greu pentru cele cinci cupluri care au dorit să își supună relația la proba fidelității.

Unii au trecut-o, dar au fost și concurenți care au picat în mrejele ispitelor și au uitat, pentru câteva zile, de relație și de persoana iubită alături de care au venit pe insulă.

Marius Moise și Bianca Giurcă se numără printre cuplurile care au părăsit Thailanda separat, după ce ispita Oana Monea a reușit să îl facă pe concurent să descopere o latură mai tandră a lui, iar Alin Simoiu a făcut-o pe Bianca Giurcă să înțeleagă că merită mai mult decât a primit până acum.

Ce s-a întâmplat după ce au plecat de pe insulă

Deși nu se gândeau nicio secundă că vor pleca despărțiți din emisiune, bonfire-ul final i-a făcut pe cei doi parteneri să ia o decizie radicală. Așadar, Marius Moise și Bianca Giurcă au plecat despărțiți de pe insulă.

Marius Moise și Bianca Giurcă

Lucrurile aveau să se schimbe după ce au ajuns acasă, în România. În cadrul testimonialul final, tânăra în vârstă de 25 de ani a dezvăluit faptul că nu și-au anunțat familiile că s-au despărțit și au preferat să petreacă împreună sărbătorile de iarnă.

A motivat această alegere spunând că nu și-au dorit să le facă rău celor dragi chiar în pragul Crăciunului. Ulterior, bruneta s-a mutat la București, acolo unde a încercat să își facă o nouă viață.

”Când noi ne-am despărțit urmau sărbătorile de Crăciun, am preferat să le spunem după sărbători. Imediat m-am mutat. În perioada în care am stat în București am încercat să mă acomodez cu noua mea viață, pentru că s-a schimbat total.

Am încercat să ne mai dăm o șansă, la început ne vedeam în weekend-uri, iar apoi m-am mutat din nou la țară, la el acasă. N-am reușit să ne reparăm relația pentru că ne reproșam chestiile pe care le-am făcut pe insulă, o facem în continuare.

Am ajuns la concluzia că nu putem să continuam o relație cu așa de multe greșeli. El nu poate să accepte lucrurile pe care eu le-am făcut acolo, că m-am apropiat de Alin”, a spus Bianca, în cadrul interviului de după șase luni. concurenta de la Insula Iubirii.

Citește și: Informaţia momentului despre Bianca Giurcă şi Alin Simoiu. Ce s-a întâmplat cu cei doi după plecarea de la „Insula Iubirii”, de fapt