Mario Iorgulescu a fugit din spitalul în care era internat. Avocatul familiei spune că a fost găsit și internat
Cazul lui Mario Iorgulescu, fiul lui Gino, fost fotbalist român și președinte al Ligii Române de Fotbal, a declanșat o dispută juridică între autoritățile italiene și cele române. Mario era spitalizat în Italia din cauza unei boli grave, începând din 2019, iar anchetatorii din România l-au trimits în judecată pentru accidentul rutier și decesul de care este considerat responsabil, în ciuda celor cinci expertize care îl declarau inapt pentru a fi judecat. Pe data de 10 februarie 2023, fiul lui Gino Iorgulescu, a fost condamnat la 15 ani și opt luni de închisoare cu executare pentru omor și alte infracțiuni. Dar, conform informațiilor de ultimă oră, furnizate de avocatul acestuia, Mario Iorgulescu a fugit din spitalul în care era internat, și a fost declanşată stare de alertă în Italia.
Mario Iorgulescu, condamnat în România, dar inapt
După accidentul din 2019, fără ca autoritățile române să fie de acord, fiul lui Gino Iorgulescu era transferat de urgență la o clinică privată din Italia. Date despre starea sa de sănătate și evoluția acesteia, erau făcute publice de avocatul său italian, Claudio Falleti. Gravul accident de circulație s-a produs în București, pe 8 septembrie 2019.
Mario, aflat la bordul mașinii sale, se ciocnește frontal cu un alt autoturism. Un tânăr moare, iar Mario Iorgulescu, care suferea deja de mai multe boli, spunea Claudio Falleti, suferă o agravare a stării de sănătate. Familia sa, pentru a-i oferi cele mai bune îngrijiri posibile, decide să îl trateze în Italia. O alegere care, din păcate, nu a dat rezultatele scontate.
Vezi și: Tribunalul București, anunț categoric despre fiul lui Gino Iorgulescu. Ce a decis judecătoarea
Curtea de Apel din Milano și Procuratura Generală, răspunzând la solicitările autorităților judiciare române, au dispus cinci examinări, ultima în luna mai a anului trecut, din care a reieșit că Mario Iorgulescu nu era apt să fie judecat și că starea sa de sănătate nu avea, din păcate, șanse să se îmbunătățească. Cu toate acestea, anchetatorii din România, fără a efectua propriile investigații, continuau să solicite executarea mandatului european de arestare emis împotriva sa, mai spunea avocatul italian.
„Mass-media și procurorul român l-au atacat pe Mario și pe tatăl său”
O măsură respinsă de Curtea de Apel din Milano, având în vedere handicapul său, 100%, ceea ce a determinat instanța să numească un administrator de sprijin. După mai bine de patru ani, Tribunalul București, pe 10 februarie a.c, dădea sentința în acest caz, iar Mario Iorgulescu, conform acesteia, era trimis după gratii pentru 15 ani de închisoare. În tot acest timp, avocatul acestuia, Claudio Falleti, făcea declarații despre starea lui de sănătate:
„În timpul diferitelor audieri, procurorul din procesul Iorgulescu nu a admis niciodată rapoartele experților italieni ca dovadă a stării sale de sănătate, a refuzat întotdeauna să ceară propria comisie rogatorie, ironizând activitatea desfășurată de experții numiți de Curtea de Apel din Milano, ca și cum ar fi vrut să sugereze printre rânduri că activitatea medicală desfășurată a fost aproape fabricată pentru a evita procesul.
Mass-media și procurorul român l-au atacat pe Mario și pe tatăl său, denaturând în mod deliberat realitatea faptelor și starea reală de sănătate, prezentându-l pe clientul meu ca pe un fugar care vrea să se sustragă justiției, procedând sumar și demonizându-l: este evident că este corect ca responsabilitatea penală să fie stabilită, în cadrul unui proces echitabil, iar suspectul să răspundă la acuzații și să se apere. Toate acestea atunci când există condiții pentru desfășurarea acestuia, a procesului. Cred că aceasta este o încălcare a drepturilor omului.”, declara avocatul Claudio Falleti.
Claudio Falleti: „Mario Iorgulescu a fugit din spitalul în care era internat”
Conform Euronews, același avocat a anunțat că „Mario Iorgulescu a fugit din spitalul în care era internat”, dar a revenit ulterior, spunând că, de fapt, avea să fie găsit și reinternat cu forța în cadrul aceleiași clinici. Conform informațiilor, pe data de 5 mai a.c., Mario Iorgulescu pleca din spital fără a avea permisiunea. În mod normal, într-un astfel de caz, carabinierii italieni au fost puși în alertă, dar Claudio Falleti a mai declarat că a fost găsit relativ repede și reinternat în clinica de unde plecase.
După decizia dată de Tribunalul București, avocații din România, alături de tatăl acestuia, Gino Iorgulescu, depuneau o atacare în instanță a deciziei la Curtea de Apel, dar s-a decis amânarea noii înfățișări pentru 26 iunie a.c., ca urmare a unor probleme de sănătate ale tutorelui legal, tatăl lui Mario Iorgulescu, Gino Iorgulescu.