Maria Sharapova a spus adio carierei. Motivul pentru care s-a retras din tenis
Jucătoarea de tenis din Rusia Maria Sharapova a spus adio carierei, la 32 de ani. Sportiva și-a anunțat retragerea din tenis, într-un articol în Vanity Fair.
Maria Sharapova a spus adio carierei de tenis
Rusoaica Maria Sharapova(337 WTA) este deținătoare a cinci titluri de mare șlem. În 2004, tenismena a învins-o pe Serena Williams, câștigând astfel, la vârsta de 17 ani, titlul de la Wimbledon. Doi ani mai târziu, a înfrânt-o pe Justine Henin în finala de la U.S Open 2006.
În 2008 a câștigat titlul de la Australian Open, în fața Anei Ivanovic, în 2012 a pus mâna pe titlul de la Roland Garros, în fața Sarei Errani, iar în anul 2014 a câștigat pentru a doua oară French Open-ul în fața Simonei Halep. Sharapova are și o carieră în modeling. După ce a atins onoarea de a fi numărul unu mondial pentru 21 de săptămâni, Sharapova și-a anunțat oficial retragerea din tenis. Conform publicației americane The New York Times, motivul pentru care a luat această decizie a fost problema accidentătilor tot mai dese.
„Cum lași în urmă singura viața pe care ai cunoscut-o vreodată? Cum te îndepărtezi de arenele pe care te-ai antrenat de când erai doar o fetiță, de jocul pe care îl iubești, unul care îți aducea lacrimi nevăzute și bucurii nespuse, un sport în care ai găsit o familie, alături de fani care au fost în spatele tău mai bine de 28 de ani? Sunt nouă în asta, așa că vă rog să mă iertați. La revedere, tenis”, a declarat sportiva pentru Vanity Fair.
Reacția lui CTP după ce a aflat hotărârea tenismenei
Gazetarul Cristian Tudor Popescu a fost luat prin surprindere de decizia Sharapovei, chiar dacă aceasta a fost departe de forma cea mai bună după revenirea din suspendarea cauzată de dopaj.
„Ce s-a intamplat? S-a retras Sharapova sau…? Sa fie sanatoasa! N-am ce sa comentez. Va face o cariera minunata pe catwalk!”, a spus jurnalistul pentru sport.ro.