Maria Buză, lovită din plin după Asia Express. A pierdut mulți bani
Maria Buză trece prin momente grele. Pandemia de coronavirus a lovit-o din plin și din câte afaceri avea, a rămas fără nimic. A renunțatat și la cele două restaurante pe care le avea, iar din spectacole nu mai câștigă niciun venit, deoarece s-au suspendat toate.
Actrița Maria Buză a fost lovită din plin de pandemia de coronavirus
În anii trecuți, actrița Maria Buză şi soţul său deţineau două afaceri, dar era chemată și la tot felul de concerte organizate prin țară. A venit însă pandemia, iar actrița s-a văzut lovită din toate direcțiile.
Actrița a renunţat la restaurantul de pe litoral, dar şi la cel din Bucureşti, care a fost preluat de altcineva. Ca un făcut, acum nu se mai pot organiza nici concerte, iar veniturile sale au scăzut dramatic.
”Pandemia a reuşit să mă pună la pământ”
„Acolo mi-am petrecut ultimii mei ani din viaţă. Patru ani din viaţa mea am stat şi m-am chinuit acolo şi am făcut tot ce am crezut eu că pot face şi m-am străduit cu toată fiinţa mea şi cu toate buzunarele mele, cu toate portofelele mele, şi cu toate conturile mele, să aduc lume cât mai multă în restaurant. Din păcate atât a fost să fie. Pandemia a reuşit să mă pună la pământ şi să închidem afacerea. Am predat spaţiul”, a mărturisit Maria Buză pe canalul de YouTube al lui Marius Manole.
S-a născut la București în familia unui croitor originar din Horezu, județul Vâlcea, iar mama sa a fost din Târgu Jiu. A urmat studiile primare la Școala nr. 92 din București. A absolvit „Academia de Teatru și Film” din București, promoția 1997, clasa profesorului Gelu Colceag. Mariei Buză i-a plăcut să se exprime prin muzică și dans încă din adolescență.
Maria Buză este angrenată în teatru și în film, în televiziune și în diferite proiecte personale unde cântă alături de Taraful George Pătrașcu, soțul ei. Împreună au scos albumele Piatra, piatra și Fluturi galbeni. A participat la 4 din cele 6 sezoane ale emisiunii Te cunosc de undeva de pe postul Antena 1, a și câștigat Sezonul Gold, cel de-al 6 sezon al emisiunii Te cunosc de undeva. Maria Buză este căsătorită cu violonistul George Pătrașcu, iar împreună au un fiu, Andrei.