Margaret Thatcher, mărturii despre întâlnirea cu Elena Ceaușescu. ”Abia putea distinge un polimer de un poligon!”
Acum 45 de ani, Margaret Thatcher, primul ministru al Marii Britanii, a vizitat țara noastră, ocazie cu care a fost primită de soţii Nicolae și Elena Ceauşescu. Doamna de Fier s-a arătat dezamăgită de Elena Ceaușescu.
Margaret Thatcher, dezvăluiri după întâlnirea cu Elena Ceaușescu. ”Abia putea distinge un polimer de un poligon!”
Elena Ceaușescu i-a făcut o impresie proastă Margaretei Thatcher, cunoscută ca și Doamna de Fier. În schimb, Nicolae Ceaușescu s-ar fi comportat la întâlnire ca orice alt dictator.
Margaret Thatcher, născută în anul 1925 și decedată în anul 2013, prima femeie prim-ministru din Europa, a fost un important om politic al Angliei. Aceasta a fost una dintre personalităţiile marcante ale politicii englezești, mandatul său de prim-ministru întinzându-se din anul 1979 până în anul 1990.
Margaret Thatcher, cel mai lung mandat de prim-ministru
Aceasta a deținut cel mai lung mandat fără întrerupere din istoria politică a Marii Britanie. Britanicii, în semn de respect, i-au ridicat acesteia o statuie de bronz în holul Camerei Parlamentului, la loc de cinste lângă Winston Chruchill, unul dintre cei mai de seamă oameni politici din istoria Regatului Unit. Astfel, în anul 1975, Margareta Thatcher a vizitat țara noastră, ocazie cu care i-a întâlnit cu soţii Nicolae şi Elena Ceauşescu.
„Ceauşescu a luat partea la un joc nemilos în care tensiunile etnice (cu Ungaria), concurenţa Est – Vest (dintre NATO şi Pactul de la Varşovia) şi rivalitatea din lumea comunistă (între Uniunea Sovietică şi China) au fost exploatate la nivel ridicat. Deşi a devenit efectiv lider în anul 1965, abia în 1974 a unit funcţiile de lider de partid, de şef de stat şi de guvern.
Nicolae Ceaușescu nu a impresionat-o cu nimic pe Margaret Thatcher
De acum înainte era mai liber să-şi îndeplinească fanteziile politice. (…) Ceauşescu nu m-a impresionat cu nimic. Era un tip rece, destul de plictisitor, plin de fluxuri statistice şi avea acea curtoazie oficială pe care comuniştii o adoptau. Am discutat despre ameninţarea sovietică (…) şi mi-a explicat despre succesul uluitor ale economiei româneşti.
Nicolae Ceaușescu, mândru pentru nimic
El era deosebit de mândru de nivelul de investiţii care, ca erau cu siguranţă mai mici decât cele din ţările occidentale. De fapt, investiţiile direcţionate greşită reprezintă o caracteristică clasică a economici planificate.
În această situaţie se afla şi România, al cărei popor, în afară de elita dominantă, a trăit în sărăcie”, a scris Margaret Thatcher în cartea sa „Margaret Thatcher – the Path to Power”.
Doamna de Fier, dezamăgită de Elena Ceaușescu
Despre Nicolae Ceauşescu, Margaret Thatcher nu a avut cuvinte de rău, în schimb soţia acestuia, Elena Ceauşescu, i-a făcut o impresie neplăcută. „Am fost şi la un institut ştiinţific specializat în cercetarea polimerilor. Ghidul meu nu a fost nimeni altcineva decât Elena Ceauşescu.
Aceasta se afla într-o lume personală fantastică, aflată la aproape acelaşi nivel cu o soţului ei, fiind hotărâtă că va câştiga un Premiu Nobel în chimie pentru cercetarea polimerilor. Ulterior aveam să aflu că abia putea să distingă un polimer de un poligon. Totuşi, cu ajutorul traducerii limbajului comunist de lemn, a reuşit să facă un spectacol bun”, a mai spus Margaret Thatcher.