Marele regret al lui Jador în 2021. Ce durere poartă artistul și de Crăciun
Este unul dintre cei mai populari și apreciați artiști din România, are o carieră incredibilă și milioane de fani care-l stimează și-i scriu pe rețelele sociale. Cu toate acestea, Jador mărturisește că se simte foarte singur, în perioada sărbătorilor de iarnă. Ce supărare apasă pe sufletul fostului Faimos de la Survivor România.
Jador, despre regretul anului 2021
Deși este îndrăgit de milioane de români din toate colțurile țării, Jador se simte singur în Capitală, fără a avea familia aproape și fără să fie implicat într-o relație amoroasă.
Într-un interviu acordat celor de la Wowbiz, fostul Faimos de la Survivor România a făcut o retrospectivă a anului 2021, spunând ce anume l-a deranjat și care este cel mai mare regret al său.
Manelistul simte că singurătatea apasă greu pe sufletul său, făcându-l să se simtă de parcă ar fi plecat în străinătate, departe de toți cei dragi lui, înafară de unchiul său, singurul său sprijin din București.
„Da, am o dezamăgire. Când eram cu fata asta, nu îmi dădeam seama de mine, pentru că eu niciodată nu am dat nicio șansă reală la nicio femeie din viața mea. M-am mai distrat eu așa, când eram despărțit de ea, am mai făcut prostii.
Ideea e că te simți singur, uneori chiar mă simt foarte singur. Nu am un membru al familiei aici, decât pe unchiul meu.
Sunt în București ca și cum aș fi în străinătate. Sunt recunoscător pentru tot ce primesc, îi mulțumesc lui Dumnezeu, dar nu e de acord niciodată, întotdeauna muncim pentru mai mult.
Cea mai mare realizare a mea este că mi-am luat casă, mi-am ajutat frații, multe lucruri.”, a declarat Jador, în exclusivitate pentru wowbiz.ro.
Pe de altă parte, celebrul cântăreț de manele mărturisește că le este extrem de recunoscător fanilor pentru sprijinul pe care i-au arătat întotdeauna și îi mulțumește divinității pentru șansa pe care a avut anul acesta, reușind să-și cumpere propria locuință și să-și ajute frații.
Unde va petrece Jador de Crăciun și Revelion
Jador va petrece sărbătorile de iarnă alături de părinți și rude, iar de Revelion va pleca în Germania, pentru a onora un eveniment unde va cânta.
„De ajun mă duc acasă, mă duc cu colindul cu mama și cu tata, pe la mamaia, pe la tataia, pe la mătuși, frați, strâng și eu vreo câțiva bani. De Crăciun cânt și în prima și în a doua zi, apoi trei zile sunt liber, iar de revelion mă duc în Germania să cânt. Am luat cântări doar pentru că nu vreau să fiu singur de Crăciun.”, a mai spus Jador, pentru sursa citată.
Pentru anul 2022, simpaticul manelist a mărturisit că are planuri mari, atât pe plan personal, cât și pe plan profesional. Acum o lună, presa din România îl cuplase pe Jador cu o focoasă brunetă de meserie tatuatoare, dar artistul nu a confirmat presupusa relație.