Marele regret al lui Ionuț Popa. Legătura nebănuită cu Gigi Becali
Antrenorul Ionuț Popa a murit joi, 25 iunie, la vârsta de 67 de ani, după un an de chin în care a încercat să depisteze boala care îl măcina încet, însă niciun medic nu a reușit să-i spună exact ce are. În urmă cu o lună a făcut un stop cardio-respirator în urma căruia a intrat în comă. Joi, inima sa a cedat. Regretatul antrenor a murit cu două mari regrete.
Ionuț Popa a murit cu două mari regrete
Ionuț Popa mărturisea în urmă cu ceva timp că regretă că nu a fost propus niciodată ca antrenor la Steaua, deși și-ar fi dorit mult de tot acest lucru, însă Gigi Becali nu l-a sunat niciodată.
„Am două regrete. Pe primul îl știe toată lumea, că nu am bătut un arbitru în timpul unui meci. A doua e că nu am ajuns niciodată să o antrenez pe Steaua. Au fost mereu alții mai buni decât mine, nu mi-a venit niciodată rândul. Nici măcar un apel nu am primit de la oamenii de acolo. Sunam eu înapoi, nu era problemă. Am multe minute gratuite.
Ar fi vrut să antreneze Steaua, dar Gigi Becali nu l-a sunat niciodată
Da, normal că am refuzat oferte din străinătate. Din Moldova, din Țările Arabe. Dar le-am refuzat, că trebuia să ajung cu avionul acolo. Mi-e frică să zbor. În 1993, m-am dus la sora mea în Italia și era să cadă avionul. M-am întors cu trenul. Mi-e și rușine”, povestea Ionuț Popa în 2013, într-un interviu acordat pentru Prosport.
Gigi Becali a sărit în ajutorul lui Ionuț Popa, atunci când antrenorul avea nevoie de bani pentru tratamentele foarte scumpe. Omul de afaceri i-a trimis o sumă importantă de bani în contul fiicei lui Ionuț Popa.
Născut la Pesac, în judeţul Timiș, la data de 17 aprilie 1953, Ionuț Popa a fost jucător la Poli Timișoara, Unirea Sânnicolau Mare, Brăila, Vagonul Arad, Aurul Brad sau Victoria Ineu, iar ca antrenor a început la Victoria Ineu, și a pregătit echipe ca Zădăreni, Strungul Arad, UTA Arad, Motorul, Telecom, Pecica sau Indagrara.